Tag Archives: iubire

La mulți ani de suflet!

E crunt cum trece timpul și cuvintele sunt din ce în ce mai greu de spus, deși emoțiile sunt aceleași. E ca și cum cerul se apropie din ce
în ce mai mult iar cuvintele nu mai știu să îl cuprindă, așa că se retrag timid, de teamă să nu fie suficiente. Așa simt acum și doare neputința asta de a-ți scrie așa cum merită sufletul tău bun.

Te-aș lua în brațe, cu setea anilor prea mulți care au trecut de când ți-am spus „La mulți ani” și ți-am urmărit zâmbetul ușor stânjenit, dar aprins de privirea verde – aceiași ochi calzi, plini de iubire pentru o lume întreagă. Dar nu cred că pentru tine mai are valoare timpul acum. Cum să măsori veșnicia în clipe, în dor, în iubire, când bucuria e continuă și fără umbră?

Ți-aș spune iar și iar că mi-e atât de dor încât doare, că mă bucur ca un copil de orice vis în care mă îmbrățișezi sau mă pupi pe ambii obraji, fără prea mult gest, dar sincer și plin. Ți-aș aminti să ne vedem în weekend (și știi că cea mai bună parte e vineri seara, când măsurăm timpul la un film pe care îl pregătești ore întregi, ca să fie perfect, deși oricum adorm după prima scenă). Aș mulțumi în gând pentru sufletele calde și luminoase pe care le-am simțit de fiecare dată acasă la tine, cu ochii mari și verzi și dragi și m-aș ruga să nu mai treacă timpul chiar așa de crunt…

Te-aș asculta cum citești, cam repede – ar spune tata – din Proloage, în timp ce îți dezamorțești genunchii și te sprijini de peretele verde din sufragerie – aceeași sufragerie cu miros de ceară aprinsă și tămâie. Ți-aș savura accentul savant, dar încă nuanțat bucovinean, și aș avea răbdare. N-aș mai fugi în drum după ultima mătanie.

Ți-aș aduce ardeii copți la etaj, fără să mă mai protestez bosumflat sub scară, și ți-aș spune că sunt mândră de tot: de nopțile în care ai muncit, ai citit, ai scris, ai recuperat un timp pe care nu-l știai pierdut încă; un timp pe care-l foloseai să lași în urmă cât mai mult din tine…

Mi-e dor mult. Dor care doare, dar și care speră. Dor cu zbor, dar și cu neputință. Dor cu rai sperat. Dor cu iubire fără sfârșit. La mulți ani în rai, așa veșnici și necuprinși, și plini, cum nu voi înțelege niciodată, dar cum voi aștepta să înțeleg la timp. Te iubesc!

 

Un an de minune

E dimineață. Poate prea dimineață, dar mânuțele se trezesc primele. Se agață de gâturi, de piepturi, de buze, cu sete drăgălașă. Apoi, se trezesc ochii. Își lustruiesc cerul sub pleoape de câteva ori și își fac curaj să se aprindă. Morocănoși și încă adormiți, se ascund pe pieptul lu’ tati și zâmbesc în riduri invizibile, până ce genele își scutură tot praful lui Ene iar sprâncenele blonde se aliniază perfect.

Buzele mici caută: plâng puțin, râd puțin, rod degetele moi și apoi sar pe mami, cu recunoștință mândră, pentru că rezervorul de lapte e plin. Pijamalele cad, piciorușele vesele se cațără peste haine, ca să îi fie mai greu mamei să le reîmbrace. Buzele și ochii râd, distrați de minune, iar obrajii se aprind, calzi și moi, cel mai delicios desert din lume.

Un zâmbet știrb ne înseninează sufletele, colorat și sincer. Când o fi trecut anul ăsta plin de minune? Când s-au înmulțit nopțile albe, dar atât de dulci, cu miros de puf blond și mânuțe care cuprind visuri în fiecare descoperire? Într-o clipă ghemul de om care și-a odihnit sufletul pentru prima dată pe pieptul tatălui a ajuns să-și adune toate jucăriile în cutie și să împartă bucățele de pâine cu toate privirile curioase din jur. A ajuns să mângâie, să îmbrățișeze și să strângă în brațe cu iubire nesfârșită. Când?

Azi numărăm binecuvântările și realizăm că sunt infinite și imposibil de cuprins. S-a revărsat cerul prin ochii ei direct în inima noastră și a lărgit-o de abia încape în piept. De bucurie, de sens, de frumusețe, de rai.

La mulți ani minunați, copil iubit și frumos! Să îți fie viața cer și drumul cald iar din tine să țâșnească mereu iubire și bunătate, pe care să le împarți tuturor cu aceeași privire caldă și cu același zâmbet plin și sincer. Te iubim nesfârșit! Mama și dada.

 

Despre neputințe


Ce să vreau, Doamne?
O păpușă nouă.
Pe asta veche
Am rupt-o la colțuri
Și n-am
Ce ține-n brațe
Când adorm.

Ce să vreau, Doamne?
Să fie soare
Într-o zi ploioasă,
Să-mi usuc părul
Pe o bancă
Și să zâmbesc
Când norii se duc
În bătaie de clopot
Și de inimă
Deschisă.

Ce să vreau, Doamne?
Pantofi și haine,
Să-mi împodobesc
Trupul,
Culori de toamnă
Și de vară,
În pași alergând
Spre nicăieri.

Ce să vreau, Doamne?
Un suflet pentru mine,
Care să mă întregească
Și să-mi vindece
Inima
De pustiuri.

Ce să vreau, Doamne?
O casă cu grădină
În care să alerg,
În care să simt
Că trăiesc,
În care să îmbătrânesc
În liniște
Și tihnă.

Ce să vreau, Doamne?
O mașină la poartă
Care să mă ducă
Unde picioarele
Nu știu să meargă
Singure,
Să pot vedea
Frumusețea lumii
Cu viteza
Luminii.

Ce să vreau, Doamne?
Un copil
Sau doi,
Să-mi împart sufletul
Și casa
Cu alte mâini mici,
Să cresc prin ei
Noi începuturi
Și noi
Iubiri.

Ce să vreau, Doamne?
Sănătate,
Să nu mă doară
Ochii
Când clipesc
Și inima
Când bate.

Ce să vreau, Doamne?
Încă o zi,
Încă o oră,
Încă o clipă,
Să simt viața
Cum curge
În vene,
Să-mi țin de mână
Iubirea,
Să-mi strâng în brațe
Copiii.

Ce să vreau, Doamne?
Să întorci timpul,
Să te mai rog
O dată
Să nu-mi mai dai
Nimic,
Doar timp
Să-nvăț că fericirea
E ceea ce împarți
Nu ceea ce
Aduni.

https://www.facebook.com/ciprian.cip.9212/videos/3744100815643174

 

6


Ochi de dimineață,
Albaștri și moi,
Cu gene pleoștite
De Ene,
Ochi de noapte,
Adânci și mari,
Înecați în lacrimă
De dor
Și de somn
Neștiut
Fără iubiri amintite
La ureche,
Buze mici,
Crescute la sân
Și în vorbe magice
De silabe
Repetate,
În care mami
Și tati
Nu se recunosc
Încă,
Pași pe vârfuri,
De balerină-
Cum ar râde tati-
Entuziasmată
De orice e nou
Pe lume,
Zâmbet de cer
Cu bucurie
De fiecare dată
Mai profundă,
Dependență
A noastră de ea
Și de mâinile ei
Moi
Pe obraji.

O iubire
Pe care o învățăm
Împreună,
Secundă cu secundă,
Surâs cu surâs,
Iar și iar,
Un suflet
Mare
Care crește
La nesfârșit
Fără să se spargă,
De atâta dar,
De atâta magie,
De atâta rai.

6 luni
Întregi
De minune;
Tic
Tac –
Bate inima
Peste timp
Cu iubire
Și aripi
Deschise
Spre lume.

 

Rutina iubirii


Miroase a boabe
De cafea
Măcinate cu vise,
A gene
Pleoștite de Ene
Și a pastă de dinți
Așteptându-și menirea
În cântec
Întâmplător
De bună dimineața.

Sub pernă
Pielea se-alintă
De somn,
De dor,
Sub degete presărate
Pe linia frunții
Încruntate
Sub sărut.

În brațe
Un pui de om
Cu zâmbet de rai
Caută pulsul
Mamei
Cu mâinile strânse
Sub barba
Tatălui.

Pe noptieră
Se-aprinde o lampă
Iar pe buze
Se-ascunde,
Discret,
Oboseala de dimineață
În surâs.

E cald,
E întuneric,
E ceață,
Dar în inimi
Bate
Bucuria de a fi
Împreună
Încă o secundă,
Încă o zi,
Încă o viață
Și, poate,
Încă o veșnicie.

 

Șase ani de lumină

Am atâtea să îți povestesc! M-aș așeza pe prag și te-aș urmări cum mă ignori, cufundat într-o revistă sau aranjând ceva la bicicletă, imun la vocea mea de copil, vorbind despre visuri neîmplinite încă. Te-aș lua în brațe, doar ca să mă refuzi, ca un frate mai mare veritabil, pentru care diferența de vârstă de 4 ani și-un pic e prea mare ca să mă asculte, e preț de secrete și vorbe pe furiș cu prietenii tăi mari, la care eu nu am access… încă.

Te-aș pupa pe ambii obraji, doar că să te ascunzi, jenat, deși aș ști că nu ți-ar displăcea deloc în esență. Apoi i-aș spune mamei că nu vrei să te joci cu mine, doar ca să te certe și să mai stăm împreună, măcar un pic, cât să-mi hrănesc dorul. Mi-e tare dor, să știi!

M-aș mira, apoi, cât ai crescut, de când ai plecat de acasă! Aș plânge cu tine când ai veni acasă, cu nasul spart, pentru că iar te-ai plimbat cu bicicleta fără voie, până la Botoșani și înapoi. Ți-aș admira, mai mult ca niciodată, coronița de la sfârșit de an școlar, chiar dacă mândria de premiant ți-e ascunsă sub batistă, pentru că doare încă…

Te-aș vizita cu tot dragul când ai mai fi crescut puțin și ai purta ochelari care să-ți înrămeze fața frumos, chiar dacă nu-ți place izul de intelectual pe care ți-o aduce, și îi ascunzi, mai mereu, pe unde nu-i poți găsi când ai nevoie. Ți-aș spune că-ți stă bine cu prima cămașă în dungi, chiar dacă ai mai încerca vreo 3, doar de dragul jocului! Și te-aș lua în brațe iar, ca să îmi zâmbești, jenat, pentru că – nu-i așa – ești destul de mare acum ca să știi că e multă iubire în gestul ăsta minim, mihocesc și cald.

M-aș uita spre cer și ți-aș povesti despre rai, așa cum ni-l imaginam odată, plin de scrîncioburi și banane, pentru că ce e raiul altceva decât un vis nesfârșit de copil care ar vrea să se înfrupte pentru totdeauna din ceea ce îi aduce cea mai multă bucurie? Ți-aș admira aripile și ți-aș aminti să mai vii în vis. Mama atât așteaptă! Ți-a gătit zi și noapte, cum o știi, sarmale și chiftele, și-a împărțit din ea fiecăruia, cu gust și dor. Prea mult dor…

Șase ani de lumină! Îți vine să crezi? Sau la voi, acolo, nu se mai numără clipele, pentru că trăiți într-o bucurie care nu se măsoară în timp? Mai citesc despre tine în ceilalți, în sufletele care ți-au moștenit privirea și sensul. Citesc și plâng, pentru că nu e durere și nici bucurie mai mare decat ce ai lăsat în urmă, cu ochii verzi și albaștri și cu pecetea raiului în suflet…

Ți-aș spune să lași raiul și să vii, măcar o zi, în vizită. Să mâncăm tocăniță de ardei copți cu mămăligă și să mă ignori, apoi, pentru că ai de citit încă o carte până dimineață. Ți-aș spune că te iubesc, cu jenă moștenită, și ți-aș face cunoștință cu iubirea mea nouă, Evolet Alexandra; ți-aș da dreptate că e ceva ce nu poți explica în cuvinte, dar care îți umple sufletul de cel mai mult frumos și cel mai mult Dumnezeu, unind inimile mea și a lui, ca niciodată! Și aș avea curaj apoi să te mai las în pace un pic, să-ți trăiești lumina. Dar cine sunt eu să-ți cer raiul și să-ți opresc zborul, chiar dacă doar pentru o clipă?…

Te îmbrățișez, în gând și suflet, cu dorul crescând și inima strânsă, dar plină de bucuria ta, a dorului cu ochi verzi și zâmbet timid, care a cucerit raiul.

Te iubesc, suflet drag! Odihnă veșnică în bucurie!

 

Dragostea în vremea pandemiei


Noapte albă,
Cu zâmbet de rai,
Printre picături de somn,
Cu miros de copil,
O cafea caldă,
Pentru care ți-ai amintit,
În sfârșit,
Să cumperi lapte,
Un cărucior
Cu roata-n pană,
Pe care-l plimbi,
Oricum,
Prin toate colțurile verzi
Din oraș,
O îmbrățișare
Cât o mie,
Dulce,
Cu pumnul strâns
În jurul degetului tău
Arătător,
Un plânset scurt,
De foame,
De plictiseală,
Dar, cel mai mult,
De dor,
O zi obișnuită
În care nu mai iei timpul
La rost,
Pentru că nu mai contează
Decât dragostea
Din fiecare moment
Și nu există moment
Nepotrivit
Pentru dragoste,
Un zâmbet perfect
Cu ochi cenușii
Și bujori aprinși
De bucuria
De a te avea
Atât de aproape
Încât îți simte
Bătaia inimii
Sub pleoape.

Dragostea
În vremea pandemiei
Așa cum
N-a simțit-o
Nimeni
Niciodată
Doar pentru că e
A ta!

 

La mulți ani, iubire!

Nu mai știm ce zi e azi. O fi miercuri? O fi joi? Depănăm timp pe degete și trec minutele ca secundele; un ceasornic puțin stricat, dar care măsoară nu timpul, ci fericirea din ochi, din fiecare moment.

Ne-am amintit, totuși, că azi e ziua ta. O zi cu soare, cu multă căldură și multă iubire. Ne trezim dintr-un somn scurt, cu visul încă pe gene, cu pleoapele lăsate și mâinile slabe, care însă pot să ridice 3 kilograme întregi de iubire cu ochii cenușii, după două săptămâni de viață. Mai rar așa cadou, nu-i așa? Tortul din frigider e doar o fărâmă mică din iubirea pe care ți-o purtăm azi. În rest, se vorbește în noi numai despre minunea de a avea un suflet nou pe lume, care ni le cuprinde cu totul pe ale noastre.

E cea mai frumoasă zi a ta, nu-i așa? Nu e timp de cadouri, dar e timp de iubit. Un timp care se scurge repede, repede, cu fiecare pleoapă pe care o deschide și o închide minunea mică pe care o ținem în brațe.

Ne zâmbim obosiți și ne iubim. Cu fiecare îmbrațișare pe fugă, cu fiecare cafea pe care o pregătim pentru celălat, cu fiecare sărut de noapte bună și de bună dimineața, cu fiecare licărire din ochi când ne vedem după o zi de muncă. Tati, tu știi că te iubim și că, dincolo de ani și de firele de zăpadă care ne miră în sprâncene și perciuni, suntem mai tineri și mai întregi ca niciodată. Pentru că iubirea noastră e vie și crește, în fiecare moment, mai mare, mai plină de minune.

Te iubim, din suflet. La mulți ani!

 

telovE

Am plâns
Cu lacrimi de zâmbete.
Ai deschis ușa
Dinspre rai
Și ne-ai privit
Direct în ochi,
Direct
În suflet.

Am plâns
Când te-am văzut,
Minune mică,
Dar atât de mare
Încât ai stors
Din noi,
Tot rostul,
Toată viața,
Toată bucuria
Pe care o puteam
Simți
Vreodată.

Bună, mami!
Ai strigat
Cu buzele strânse
Și inima zbătând
Plânset
Despre cer,
Despre pământ
Și despre fiecare geană
Plecată pe obraji
A resemnare
Că ești,
În sfârșit,
Aici.

Bună, tati!
Ai strâns degetele
Pe umerii lui
Calzi
Și i-ai suflat
Peste mirare
Un zâmbet zdrobit
De minune,
De lumină,
De aripi
Deschise
Spre lume.

Am plâns
Când ai deschis
În noi
Poarta spre rai.

În tine,
Suflet mare,
A început să bată
Timpul
Lui Dumnezeu,
În fiecare clipire
De geană
Pe care învățăm
S-o iubim
Din ce în ce
Mai mult.

 

Carantină


Adunăm
Timp
Pe croșet,
Pe cuvinte,
Pe note muzicale,
Pe acuarele
Colorate,
Pe îmbrățișări
Neprogramate
Cu oamenii care respiră
Același aer,
Pe fiecare secundă
Pe care o trăim
Descoperind
O viață crescută
Între patru pereți.

Descoperim
Timp
În fiecare
Moment
În care învățăm
Să nu ne regretăm
Parcursul:
Un zâmbet pe furiș
Peste pervaz,
O căpșună savurată
După mască,
O floare dăruită
Cu mănuși,
O cafea străpungând
Distanțe
De la etaj
La parter
În miros de dimineață amară
Cu zahăr,
Două mâini
Grăbite
Prin raioanele
Cu dulciuri,
Ca să nu mai întâlnească
Alte mâini
Și
Multă iubire,
Independentă
De timp,
De spațiu,
De carantină,
Adunând suflet
Cu suflet
La nesfârșit.

Și totuși,
Dacă ai ști
Că mâine
Ți-ar fi cea din urmă bătaie
De inimă,
Crezi
Că ți-ai trăi
Altfel
Ultima suflare
De viață?