Tag Archives: la multi ani

La mulți ani, iubire!

Dada! DADADADA! Pupic și de la capăt! E tare specială ziua asta frumoasă cu miros de puf blond și mânuțe strânse după gât, așa-i?

Îți povesteam în anii trecuți de iubirea noastră până la cer și înapoi, cu univers cu tot, dar nu ne imaginam cum e să existe o iubire care mistuie, care cuprinde și completează totul. Și uite că o trăim cu bucurie de copil care își ia viața în piept. Ne râd ochii la fiecare degețel întins, la fiecare silabă nouă, la fiecare îmbrățișare strânsă.

Dincolo de magia cerului revărsat peste noi cu atâta binecuvântare și lumină, îmi rămâi cel mai drag om, cel mai bun suflet, cu cea mai frumoasă privire albastră. Încă îmi tresare sufletul când mă iei în brațe și încă îți iubesc fiecare fir de păr argintiu. Îți strâng zâmbetul în suflet și râd cu poftă la fiecare glumă pe care n-o înțeleg imediat și te rog să mi-o explici.

Ești un tată extraordinar, care ar muta munții pentru familie, fără să uite de joaca promisă în fiecare zi. Îmi ești mână strânsă, sprijin complet, iubit și cald, cel mai drag dintre dragi. Obosiți dar sinceri, ne purtăm uneori zilele mai greu, cu povara orelor în care ne-am fi odihnit mai mult. Dar nu există regretul de a nu fi iubit mai mult. Cu cearcăne adânci, dar cu sufletul plin, ne ținem de mână și iubim: fiecare zi pe care ne-a dat-o Dumnezeu, fiecare îmbrățișare strânsă, fiecare zâmbet de cer din obrajii mici, fiecare clipă în care învățăm să trăim. Până la adânci bătrâneți și dincolo de ele.

La mulți ani, soț, tată și prieten bun. Să ne trăiești o veșnicie! Te iubim din ce în ce mai mult!

Mami și Evolet.

 

La mulți ani de suflet!

E crunt cum trece timpul și cuvintele sunt din ce în ce mai greu de spus, deși emoțiile sunt aceleași. E ca și cum cerul se apropie din ce
în ce mai mult iar cuvintele nu mai știu să îl cuprindă, așa că se retrag timid, de teamă să nu fie suficiente. Așa simt acum și doare neputința asta de a-ți scrie așa cum merită sufletul tău bun.

Te-aș lua în brațe, cu setea anilor prea mulți care au trecut de când ți-am spus „La mulți ani” și ți-am urmărit zâmbetul ușor stânjenit, dar aprins de privirea verde – aceiași ochi calzi, plini de iubire pentru o lume întreagă. Dar nu cred că pentru tine mai are valoare timpul acum. Cum să măsori veșnicia în clipe, în dor, în iubire, când bucuria e continuă și fără umbră?

Ți-aș spune iar și iar că mi-e atât de dor încât doare, că mă bucur ca un copil de orice vis în care mă îmbrățișezi sau mă pupi pe ambii obraji, fără prea mult gest, dar sincer și plin. Ți-aș aminti să ne vedem în weekend (și știi că cea mai bună parte e vineri seara, când măsurăm timpul la un film pe care îl pregătești ore întregi, ca să fie perfect, deși oricum adorm după prima scenă). Aș mulțumi în gând pentru sufletele calde și luminoase pe care le-am simțit de fiecare dată acasă la tine, cu ochii mari și verzi și dragi și m-aș ruga să nu mai treacă timpul chiar așa de crunt…

Te-aș asculta cum citești, cam repede – ar spune tata – din Proloage, în timp ce îți dezamorțești genunchii și te sprijini de peretele verde din sufragerie – aceeași sufragerie cu miros de ceară aprinsă și tămâie. Ți-aș savura accentul savant, dar încă nuanțat bucovinean, și aș avea răbdare. N-aș mai fugi în drum după ultima mătanie.

Ți-aș aduce ardeii copți la etaj, fără să mă mai protestez bosumflat sub scară, și ți-aș spune că sunt mândră de tot: de nopțile în care ai muncit, ai citit, ai scris, ai recuperat un timp pe care nu-l știai pierdut încă; un timp pe care-l foloseai să lași în urmă cât mai mult din tine…

Mi-e dor mult. Dor care doare, dar și care speră. Dor cu zbor, dar și cu neputință. Dor cu rai sperat. Dor cu iubire fără sfârșit. La mulți ani în rai, așa veșnici și necuprinși, și plini, cum nu voi înțelege niciodată, dar cum voi aștepta să înțeleg la timp. Te iubesc!

 

Un an de minune

E dimineață. Poate prea dimineață, dar mânuțele se trezesc primele. Se agață de gâturi, de piepturi, de buze, cu sete drăgălașă. Apoi, se trezesc ochii. Își lustruiesc cerul sub pleoape de câteva ori și își fac curaj să se aprindă. Morocănoși și încă adormiți, se ascund pe pieptul lu’ tati și zâmbesc în riduri invizibile, până ce genele își scutură tot praful lui Ene iar sprâncenele blonde se aliniază perfect.

Buzele mici caută: plâng puțin, râd puțin, rod degetele moi și apoi sar pe mami, cu recunoștință mândră, pentru că rezervorul de lapte e plin. Pijamalele cad, piciorușele vesele se cațără peste haine, ca să îi fie mai greu mamei să le reîmbrace. Buzele și ochii râd, distrați de minune, iar obrajii se aprind, calzi și moi, cel mai delicios desert din lume.

Un zâmbet știrb ne înseninează sufletele, colorat și sincer. Când o fi trecut anul ăsta plin de minune? Când s-au înmulțit nopțile albe, dar atât de dulci, cu miros de puf blond și mânuțe care cuprind visuri în fiecare descoperire? Într-o clipă ghemul de om care și-a odihnit sufletul pentru prima dată pe pieptul tatălui a ajuns să-și adune toate jucăriile în cutie și să împartă bucățele de pâine cu toate privirile curioase din jur. A ajuns să mângâie, să îmbrățișeze și să strângă în brațe cu iubire nesfârșită. Când?

Azi numărăm binecuvântările și realizăm că sunt infinite și imposibil de cuprins. S-a revărsat cerul prin ochii ei direct în inima noastră și a lărgit-o de abia încape în piept. De bucurie, de sens, de frumusețe, de rai.

La mulți ani minunați, copil iubit și frumos! Să îți fie viața cer și drumul cald iar din tine să țâșnească mereu iubire și bunătate, pe care să le împarți tuturor cu aceeași privire caldă și cu același zâmbet plin și sincer. Te iubim nesfârșit! Mama și dada.

 

Copilărie


Pentru ochii care
Zâmbesc
A rai
Și a cer senin,
Pentru buzele care
Învață
Săruturi
Mușcând obraji
Și lăsând urme
Adânci
Direct în suflet,
Pentru picioarele care
Încearcă
Să alerge
Spre tine,
Iar și iar,
Pentru mâinile care
Se întind
A îmbrățișare și
A dor,
După doar un minut
De absență,
Pentru piele care
Râde
În gropițe,
Sub degete,
Moale și vie,
Când o strângi
Cu milioane de săruturi,
Pentru raiul
Din fiecare gest,
Pentru adevărul
Din fiecare privire,
Pentru iubirea
Adevărată,
Infinită,
Pe care ne-o predau,
Firesc,
În fiecare secundă:

La mulți ani,
Suflete mici
Și mari,
La mulți ani,
Urme de cer
Cu miros de rai,
La mulți ani, copii!

 

Mama

Ce nu spune nicio mamă, niciodată, când e întrebată ce face:

Ce faci, mamă?
Ia uite, adun spinii
Din drum,
Mătur cărarea
Și scutur praful,
Să ai pe unde să pășești
Fără să te rănești.

Ce faci, mamă?
Ia uite, mut un munte
Pe care n-ai reușit să-l urci.
Nivelez stâncile,
Sfărâm pietrele
Și le construiesc
La loc
În spatele tău.

Ce faci, mamă?
Ia uite, acopăr soarele
Să nu te ardă
Pe obraji.
Îl strâng în brațe,
Îl topesc
Și-l ascund
După copaci,
Ca să stai liniștit
La umbră.

Ce faci, mamă?
Ia uite, adun ploaia
Ca să nu te ude.
Îți proptesc umbrele
Înaintea pașilor
Și topesc bălțile
Cu palmele
Ca să nu te-mpiedici.

Ce faci, mamă?
Ia uite, opresc vântul
Ca să nu te scuture.
Îl adun la colțuri
Și-l ascund în copaci,
Ca să nu te frângă
Când alergi.

Ce faci, mamă?
Ia uite, veghez ochii mici
Când dorm.
Le mângâi genele
Și fruntea,
Să doarmă lin
Pe puf de nori
Și praf de Ene.

Ce faci, mamă?
Ia uite, construiesc visuri.
Câte un vis
Pentru fiecare pas
Hotărât,
Pe care îl faci,
Pentru fiecare zâmbet
De încredere,
Pentru fiecare luptă
Pe care o începi.

Ce faci, mamă?
Ia uite, curăț amintiri.
Șterg lacrimile
De pe obrajii mici
Și adun bucuriile
Pentru zilele negre
În care vei avea
Ochii plecați
Și pleoapele triste.

Ce faci, mamă?
Ia uite, îmi lărgesc inima
Și o deschid;
acum încape
Și inima ta,
Și inima lu’ tati
În inima mea.
E o inimă
Plină vârf
Cu iubire
Și cer.
E o inimă
În sfârșit
Întreagă.

La mulți ani, inimi pline și suflete frumoase de femei și mame!

PS: e valabil și pentru tătici:) N-ar fi puterea mamelor întreagă fără brațele tatălui!

 

Cel mai sincer an

2020 a fost un an al învățării pentru mine, un an în care am trăit mult, am dormit puțin și am simțit enorm. De la Paler m-am molipsit de obiceiul de a cântări câștiguri și de a sublinia firescuri. Așa că:
Am învățat că a avea nu înseamnă a aduna, ci a cântări plinul inimii; cu cât mai multă inimă, cu atât mai puțină nevoie.

Am învățat că timpul trece mereu la fel, dar felul în care îl simțim ne schimbă percepția în fiecare moment. Am prețuit nopțile albe cu surâs de rai și gângurit de soare și am șters din suflet momentele în care mi-aș fi dorit să fiu mai prezentă într-o lume în care, deodată, refuză prezența, de prea multă teamă să nu se oprească timpul. De tot.

Am învățat că minunile nu sunt rare, deși poartă în definiție o aură de nefiresc, de neatins. Am cântărit neputințele, greutățile, schimbarea și am ieșit din ecuație cu un plus de suflet neașteptat de mare. Fiecare zi are în ea o minune pe care am început să o învăț ca firesc: încă un moment în care trăiesc, încă un râset de copil, încă o îmbrățișare, încă atâta bunătate în lume, încă…

Am învățat că schimbarea nu este decât un pas, și niciodată un munte prea înalt. Am schimbat o țară, o casă, un vis. Am născut o minune într-o zi de vară și am învățat că n-am trăit niciodată mai mult sentimentul că Dumnezeu e bun și se revarsă des în priviri de copil îndrăgostiți de îmbrățișarea mamei și a tatălui.

Am învățat că atunci când nu mai putem, mai putem un pic. Am plâns, am obosit, am pierdut zâmbete și am câștigat altele, am scăzut și am crescut la loc în aceeași zi. Am învățat că puterea se învață și ca există suflete pentru care ți-ai dărui viața într-o secundă fără urmă de regret. Pentru că viața nu se trăiește fără a fi dăruită. Altfel, se pierde.

Am învățat că boala e infinit mai mare atunci când te temi, că investim, fără să vrem, într-o lume care nu mai știe cum să îmbrățișeze fără jenă; că virusul omoară întâi suflete, și apoi trupuri; că ne obișnuim să ne închidem ușa cu lacăt dublu de teamă să nu ne surprindă orice fel de apropiere.

Am învățat din nou că și oamenii tineri mor. Mi-am surprins sufletul cu atâția oameni care au trecut prin boală o dată sau chiar de două ori, încât m-am obișnuit cu sentimentul de a mă ruga pentru vindecare, mi-am imunizat nevoia de a întreba daca, nu cumva, virusul nu va trece niciodată, ci va fi parte din noi, ca orice rău bine-meritat dar ignorat de neputință.

Am învățat să-mi cântăresc bucuriile și să le așez pe goluri de suflet. Unde doare ceva, aplic bucuria și mă vindec. Din toate bucuriile, plusul cel mai mare este micul suflet mare pe care ni l-am însușit fără merit și care ne trăiește fiecare zi cu mai multă minune.

Am învățat să prețuiesc: clipe, zile, firescuri, oameni, iubiri și minuni. Un an grăbit, bolnav și sincer se sfârșește încet și lasă loc de mai bine, de mai mult Dumnezeu, de mai multă lumină.

Să învățăm să trăim frumos în noul an. La cât mai multă iubire, la cât mai mult Dumnezeu, la cât mai mult sens. La mulți ani mai buni!

 

La mulți ani, iubire!

Nu mai știm ce zi e azi. O fi miercuri? O fi joi? Depănăm timp pe degete și trec minutele ca secundele; un ceasornic puțin stricat, dar care măsoară nu timpul, ci fericirea din ochi, din fiecare moment.

Ne-am amintit, totuși, că azi e ziua ta. O zi cu soare, cu multă căldură și multă iubire. Ne trezim dintr-un somn scurt, cu visul încă pe gene, cu pleoapele lăsate și mâinile slabe, care însă pot să ridice 3 kilograme întregi de iubire cu ochii cenușii, după două săptămâni de viață. Mai rar așa cadou, nu-i așa? Tortul din frigider e doar o fărâmă mică din iubirea pe care ți-o purtăm azi. În rest, se vorbește în noi numai despre minunea de a avea un suflet nou pe lume, care ni le cuprinde cu totul pe ale noastre.

E cea mai frumoasă zi a ta, nu-i așa? Nu e timp de cadouri, dar e timp de iubit. Un timp care se scurge repede, repede, cu fiecare pleoapă pe care o deschide și o închide minunea mică pe care o ținem în brațe.

Ne zâmbim obosiți și ne iubim. Cu fiecare îmbrațișare pe fugă, cu fiecare cafea pe care o pregătim pentru celălat, cu fiecare sărut de noapte bună și de bună dimineața, cu fiecare licărire din ochi când ne vedem după o zi de muncă. Tati, tu știi că te iubim și că, dincolo de ani și de firele de zăpadă care ne miră în sprâncene și perciuni, suntem mai tineri și mai întregi ca niciodată. Pentru că iubirea noastră e vie și crește, în fiecare moment, mai mare, mai plină de minune.

Te iubim, din suflet. La mulți ani!

 

”Fii schimbarea pe care o vrei în lume”

Am vrut să mă schimb. Mi-am descâlcit părul, mi-am clătit ochii, mi-am călcat hainele noi, m-am îmbrăcat și m-am privit repede în oglindă.
Arătam la fel.

Am vrut să mă schimb. Mi-am adunat bucuriile, mi-am anulat tristețile, mi-am numărat câștigurile și am făcut repede o balanță. Eram la fel.

Am vrut să mă schimb și am început să mă gândesc la:
– câtă bucurie am adus
– câtă tristețe am provocat
– câtă iertare n-am primit
– câte îmbrățișări am dat
– câte mâini întinse am răspuns
– câtă iubire am dăruit

Eram pe minus.

Pentru anul care începe, îmi doresc să cresc unde am scăzut. Iar, apoi, să trag linie peste minune și să fiu pe plus: de speranță, de bucurie, de iubire, de Dumnezeu.
La mulți ani, suflete dragi! Să vă crească sufletul în prea-plin în noul an și să nu uitați să fiți iubire!

 

La mulți ani, iubire!

Până la lună și înapoi. Sau poate până-n cer. Sau cât toate universurile la un loc :). Iar dacă e puțin și ți se zdrobește un rid morocănos pe frunte, mai adăugăm câteva universuri, ca să fie cel mai mult și mai mult.

Oricât de siropos ne-am iubi, nu ne lipsește nici hazul, nici ironia, pentru că încă mai copilărim. E cea mai simplă metodă de a ne aminti că viața e mai frumoasă, mai întreagă împreună. Cu inima celuilalt în brațe, zidurile scad, pașii-s mai ușori iar fiecare zi care trece are cel puțin un scop: de a ne proteja iubirea.

Ni se repetă, de multe ori, că fluturii mor, că timpul adâncește problemele și micșorează sufletele, că, din visul ăsta frumos, devenit complet într-o zi de toamnă în care ne-am împărțit veșnicia pe degete, se va șterge emoția și vom rămâne goi și plictisiți de noi înșine. Cu timpul, însă, deși emoțiile îmbătrânesc, sufletele învață o altfel de iubire: în care știi să recunoști privirile, durerile, bucuria, fără cuvinte; în care înveți să respecți diferențele și să iubești asemănarea; în care crește bucuria de a lupta împreună, de a descoperi împreună, de a trăi împreună; în care, oricât de stereotipic ar suna, ultima bucată de prăjitură se negociază, de fiecare dată, nu pentru sine, ci pentru celălalt.

Pentru că îmi ești zâmbet, putere și inimă, te iubesc!
La mulți ani, iubirea mea până la cer și înpoi, cu toate universurile la un loc! La încă 90 de ani împreună.
Și, cum ar fi zis bunica, după ce ne lua în brațe: să ne dea Dumnezeu sănătate. În rest, avem noi grijă!

 

Sfârșit

Obosit și cărunt, cu spatele gârbovit și pleoapele stoarse, se oprește din drum să respire. Privirea îi fuge în urmă, la pașii din zăpadă. Tălpile i-s roase iar unghiile înghețate îi taie din carne. Oftează și-și cuprinde picioarele cu mâinile, doar doar s-or încălzi. Buzele i-s triste, îndoite spre pământ, iar obrajii albi, în ton cu vremea și sufletul nins. Îi e frig și inima doare, pentru că nu mai e timp.

Își amintește cum a început: într-o zi superbă de ianuarie, cu soarele sus și zâmbetele-aprinse în jurul lui. Era atâta speranță în crucea făcută peste chip, atâta bucurie în paharul împărțit de șampanie și-n ochii ațintiți spre cer, spre artificiile care sărbătoreau nu numai nașterea lui, ci și nașterea tuturor începuturilor, a dorințelor, a speranțelor… Arăta superb și tânăr. Îmbrăcat în straie de sărbătoare, creștea sub ochii lumii împărat peste inimi, peste timp, peste iubiri. Se hrănea cu speranță și luptă. Fiecare pas făcut înainte îi strălucea peste chip, sănătos, sclipind a viață și lumină.

Cu timpul, însă, pașii au obosit iar lumea a uitat să mai creadă. Toate dorințele și speranța în care se scăldau inimile sub soarele de ianuarie s-au îmbolnăvit de neputință. Oamenii și-au plecat privirea spre pământ și au refuzat să mai crească. Fiecare pas înapoi, fiecare renunțare i-au brăzdat și lui sufletul și l-au îmbătrânit. Crucea a devenit mai grea cu fiecare plânset, firele mai albe cu fiecare speranță părăsită. Cele 10 dorințe de la începuturi s-au șters în timp, cu fiecare încercare nereușită, cu fiecare teamă de a continua, atât de umană.

Iar acum, spre sfârșit de decembrie, cu ochii care nu mai știu bine să vadă își privește pașii din urmă și îl doare sufletul:
– pentru suferința pe care n-a mângâiat-o
– pentru bucuria pe care n-a provocat-o
– pentru șansele pe care nu le-a îmbrățișat
– pentru genunchii pe care nu i-a plecat
– pentru dorințele pe care nu le-a împlinit
– pentru iubirea pe care n-a oferit-o

Așezat în zăpadă, cu inima bocnă, anul își respiră ultimele secunde, visând la ianuarie, când speranța, iubirea, bucuria, Dumnezeu vor renaște din cenușa lui. Cu glasul stins, se roagă pentru lume, pentru cele 10 dorințe, pentru speranță, pentru iubire și, mai ales, pentru timp; se roagă ca oamenii să nu uite că fiecare an este o șansă de a fi mai bun, mai cald, mai plin de iubire, mai aproape de cer.

La mulți ani buni, de suflet!