Ne trezim dimineața cu ochii adormiți și gândurile împrăștiate între vis și realitate. Mânuțe moi ne îmbrățișează frunțile ridate și doi ochi albaștri, mari cât un cer de vară, se uită la noi atent pe întuneric. Suntem avertizați, ca în fiecare zi: „Întâi eu mă duc, apoi tati, apoi mami, da?” Se ascunde în dulapul de haine din camera ei și trâmbițează cu mândrie că e de fapt la baie și se spală pe dinți. Un joc la care participăm în fiecare zi, cu aceeași supriză, dar cu mare drag. Puiul de om se îmbracă apoi în rochițe roz și șosete asortate, fără să avem voie să ripostăm, și coboară singură la bucătărie, să-și pregătească cerealele cu lapte înainte să meargă la grădi, ca o fetiță mare ce e. Nu mai știm când a trecut atâta timp și când sufletul care încăpea într-o palmă întinsă a crescut atât! Ne sperie gândul că vrea mereu să crească mai mare, și mai mare, și mai mare și că brațele nu ne vor fi mereu atât de pline.
Opt ani de când am crescut împreună, sub promisiunea unui inel și a unei mari iubiri nesfârșite. Opt ani în care am râs, am plâns, am cutreierat țări, ne-am mutat dintr-o casă scundă, cu pereții strident galbeni și apă caldă intermitentă într-o lume nouă, cu mult șes și limbă complicată, dar cu suficient spațiu de respirat și de construit un acasă „așa cum ar trebui să fie”. Opt ani de când părul s-a tot albit, dar sufletul a crescut parcă mai tânăr, de când ridurile s-au adunat pe obraji, dar zâmbetele s-au îmulțit. Și trei ani de când ne bucură viața o prințesă cu personalitate, care ne îmbrățișează greutățile, ne vindecă rănile, ne crește mai buni și mai răbdători.
Am promis atunci să rămânem împreună în fața cerului. Iar acum, după goana asta mare prin lume, idei, planuri, joburi, pași înainte și înapoi și multă iubire, așteptăm încă un suflet în plin de decembrie care să ne completeze și mai mult povestea. Ne înhămăm viețile spre o nouă mare bucurie și o viață în care promisiunea din inel are din ce în ce mai mult sens și din ce în ce mai mult Dumnezeu. Așteptăm cu jind primul „tati” și „mami” și minunea inimii care crește și crește și tot crește să cuprindă încă o mare iubire înăuntru.
Așa a fost povestea noastră până acum: un zâmbet plin, modelat din pași când mari, când mici, din greutăți și îmbrățișări, din pierderi și izbânde. Nu pot să spun că te iubesc la fel, pentru că iubirea noastră crește mereu altfel și se construiește din fiecare hop pe care-l trecem greu sau ușor împreună. Te respect pentru tot ce ești și ce-ai reușit să devii: un tată minunat, un suflet mare, care nu uită să se gândească mereu la ceilalți, un om bun și ambițios dar, mai ales, un soț pe care nu l-aș fi putut cere niciodată mai potrivit pentru mine. Te iubesc, povestea mea nesfârșită! La încă o eternitate împreună!
