Tag Archives: vis

Unde se sfârşeşte visul şi începe viaţa?

Uităm să ne mai bucurăm. Alergăm, cu o vervă de nedescris, spre ceva mai mult; nici noi nu ştim spre ce. Credem cu tărie că într-o bună zi ne vom odihni şi vom avea timp de respirat. Visăm la o viaţă în care dimineţile nu încep prea devreme, cu buzele îngropate în cafeaua cea de toate zilele, băută mult prea repede, pentru că ne grăbim. Ne grăbim să ducem copiii la şcoală, la grădi, oriunde, ca apoi să ne grăbim să muncim. Ne programăm conferinţe din ce în ce mai scurte, dar din ce în ce mai multe, pentru că, nu-i aşa, nu mai reuşim să rezolvăm problemele în timpul programat şi e nevoie să facem follow-up iar şi iar, până reuşim să luăm o decizie, oricare, de moment. Până apar problemele următoare.

Uităm să ne îmbrăţişăm copiii cu răbdare. Alergăm spre maşină, spre bicicletă, spre magazine, spre şcoală, şi uităm să le respirăm iubirea din mânuţele întinse, care vor să îmbrăţişeze strâns, strâns şi mai mult. Dar nu e timp de îmbrăţişat: “Te iubesc, mami! Să ai o zi frumoasă!” Şi ziua trece… Viaţa trece iar copiii cresc, se îmbracă în suflete mari deodată, exact atunci când noi am fost prinşi iar într-o conferinţă, într-o sesiune de curăţenie rapidă, într-o clipă în care n-am avut timp pentru ei, iar…

Sunt atâtea de făcut încât ne zdrobim sufletele sub povară. Mintea ne lucrează continuu, pe fiecare obiectiv încă neîndeplinit, pe fiecare clipă aiurea, pe care nu am reuşit să ne-o planificăm corect în calendarul inimii. Albim, ne dor oasele, ne dor paşii nefăcuţi la timp, ne dor sufletele prăfuite de timpul irosit în îngrijorare, în neiubire.

Anii trec iar visurile noastre cresc din ce în ce mai mari, nefiresc, inutil, absurd. Vrem case mari, maşini comode, paşi uşori, aripi înalte. Credem că atunci ne va fi uşor să ne iubim, să trăim, să respirăm. În goana spre tot ce ne lipseşte uităm, iar şi iar, de ce avem deja. La marginea visurilor, copiii încă ne aşteaptă, cu braţele întinse, cerşind iubire, joacă, prezenţă. “Tati, ne jucăm?”, „Mami, azi vii şi tu cu mine la şcoală?”, „Tati, mami, vreau şi eu în braţe!”

Copiii ne învaţă cel mai bine că timpul nu există. Nu există azi, nu există mâine, există doar un prezent continuu în care merită să trăieşti intens, cu recunoştinţă fiecare clipă, fiecare îmbrăţişare strânsă. Într-o lume în care contactul e o formă din ce în ce mai goală de conţinut, în care ne atingem obrajii, dar nu şi inimile, cu cât sunt mai mari visurile, cu atât ni se pare că trăim mai mult. În goana din ce în ce mai intensă după mai mult, ne pierdem sufletele, emoţiile, iubirea, sensul.

La capătul fiecărui vis după care alergăm ne aşteaptă copiii. Inimile lor încă nu ştiu ce înseamnă dependenţa de mai mult. Iar noi îi învăţăm că prezentul nu merită trăit mai mult decât visul, că nu putem să ne oprim, să ne bucurăm de tot ce am câştigat mai mult decât ce nu avem încă.

Şi totuşi unde se sfârşeşte visul şi unde începe viaţa? Acolo unde învăţăm să iubim fără să aşteptăm nimic în schimb, să trăim fără siguranţa zilei de mâine, să nu ne mai comparăm cu ceilalţi, să nu ne mai descompunem într-o luptă fără sfârşit pentru ceva ce nu o să ne mulţumească niciodată suficient.

Atunci când învăţăm să iubim. Şi atât!

 

Încetinind


Închide
Soarele,
Muzica,
Robinetul din baie,
Scrâșnetul frunzelor
Aprinse
În fereastră,
Cuptorul
Cu miros de zmeură coaptă,
Lumina de pe hol,
Gândurile
Amestecate haotic
Și obosit
Peste pleoape.

Închide
Genele,
Încet.

Dar lasă visele
Aprinse.

E cald,
Plapuma e grea
Peste umeri
Iar perna miroase
A sărut pe frunte
De
Somn.
Ușor.

 

Vis-de-vis

images
Am visat că alergam
În sus.
Fără aripi.
Urcam pe nori,
Mă plimbam printre stele,
Le aliniam cât să-ți lumineze ochii
Noaptea.
De sus de tot,
Am căzut
În cea mai mare prăpastie:
Te vedeam așteptând
Cu brațele deschise
Să-mi curmi strigătul
În îmbrățișare.
Mi-era teamă
Să nu te strivesc
De la atâta greutate
Și viteză.

Am visat că te iubeam
Și când alergam
Spre cer
Și când coboram
Spre pământ.

Toate visele
Sunt absurde,
Numai visul meu
Știa că te iubesc
Și cu ochii închiși.

 

Ce bine

couple,hug,iloveyou,kiss,love,sun-6fcce4881ce35ef1dd767783f7fc398a_h
Ce bine că ne-am trezit
Într-o dimineață
Fără „dacă”.
Ne rostogoleam visele
Unul spre celălalt,
Să topească
Distanțele crescute
Din teamă de prea devreme
Și prea târziu.
Apoi ne-am trezit
Ochi în ochi,
Cu siguranța în brațe.
Ce bine că ne-am trezit
Într-o dimineață
Fără „dacă”.

Ce bine că a trecut timpul
Repede
Peste „poate”.
Ne așteptam mâinile
Într-un capăt și celălalt
Al lumii.
Apoi ne-am amintit
Să ne cuprindem inimile,
În credință sinceră.
Ce bine că a trecut timpul
Repede
Peste „poate”.

Ce bine că am învățat
Să iubim
Fără pauze.
Ne căutam inimile
Pe întuneric și lumină,
Șchiopătând.
Apoi ne-am cuprins,
Încălzindu-ne gândul
În lumină.
Ce bine că am învățat
Să iubim
Fără pauze.

 

Așa-i?

wind
Așa-i că pasul
Pe care-l faci
Spre înainte
Are miros
De copaci înfloriți?
E ca și cum
Ți-ai îmbiba inima
Într-un parfum proaspăt
De bucurie așteptată,
Nouă.

Așa-i că visul
Pentru care lupți
Are gust de cireașă
Dulce?
E ca și cum
Ți-ai strivi buzele
Într-un sărut inocent,
De bună vestire
Și zâmbet.

Așa-i că timpul
Pe care-l trăiești
În loc să-l ucizi
Cântărește cât sufletul tău
Și al meu
La un loc?
E ca și cum
Ai ști pentru ce
Dumnezeu cronometrează
Iubirile în secunde:
Pentru a nu pierde
Din frumusețea darului,
Ci a înmulți
Talantul
În veșnicie,
Din unul:
În doi.

 

Permeabil

Știi cum mă împiedic? Cu privirea-n pământ, pe șiretul desfăcut; cu ochii-n piatră, deloc invizibilă; cu picioarele încordate de pericolul care „se poate să fie”. Așa am fost întodeauna. angelAștept problema, încâlceala ițelor desfăcute când trăiesc frumos, la fel cum aștept izbăvirea optimistă, din fiecare furtună. Știu că o sa cad, chiar dacă acum stau în picioare. Știu că o să plâng, chiar dacă acum râsul îmi tulbură finețea obrajilor în crispare necontrolată, știu că o să-mi strâng golul din buzunare, chiar dacă acum îmi permit ciocolata de seară.

Așa-s unii oameni. Aruncă buzduganul prea departe, în așteptare prea lungă, uitând de pașii mici pe care trebuie să-i facă pentru fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, fiecare ciocolată. Cred că m-am născut cu un văl de vis în jurul inimii. De fiecare dată când bate, pereții permeabili se molipsesc de idealuri. Și, cu fiecare ideal, de cădere.

 

Întreg

dvq2l0_large
Când crezi,
Gândurile capătă
O consistență
Absolută.

Să vezi atunci
Cum urcă zâmbetele
În vârful sufletului
Amintindu-ți
Să nu renunți!
Să vezi
Atunci
Cum îți luminează ochii
Drumul
Pe care să-l pășești.
Să vezi atunci
Cum îți pune
Dumnezeu
În gene
Visul pe care
Să-l strângi
În brațele realității.
Să vezi atunci
Cum ai să iubești.
Întreg.

 

Rotund

couple-holding-hands-photographic-p_large
Gândul meu
Urcând în gândul tău,
Cu frumusețea cuvintelor
Pe care nu le spunem
Încă.
Albastru
De glob crescând
În priviri căprui,
Cu puterea impactului
Pe care nu-l surprindem
Încă.
Mâna mea
Strivită-n mâna ta
Cu așteptarea-n tremur
Pe care nu-l cunoaștem
Încă.
Zâmbetul tău
Simțind zâmbetul meu
Sub obraji,
Cu frumusețea îmbrățișării
Abia imaginate.

Oprește visul,
Doamne.
E preț de realitate
Rotundă.
Ca sufletul tău
Crescând în sufletul meu,
Fără limită,
Dar întreg.

 

Când plouă

tumblr_m3mamkoibl1qi9xako1_500
Când plouă
Îmi pleacă gândurile
Pe fereastră.
Se-adapă
De sentimentul iernii
Ce nu vine
Și se ascund
Sub streașina
Bunicii
În dor de ochi blajini
Și inimă
Adâncă. Continue reading

 

Ciumă

Visam că nu mai există boli. Trăiam într-o lume în care nu se mai știa de mult culoarea sângelui și a ochilor hepatici. Sufletele, sănătoase, mari, creșteau sub piele și se împărțeau pe stradă în conversații simpatizante, cu zâmbete lărgind buze, în conținuturi vitale.

Câinii leneveau la soare, pe iarbă. Nu mai știau de mult timp să latre. Singura lor ocupație era să lingă pantofii celor care le mângâiau creștetele îmblănite și să mănânce, fără rezerve, din farfuriile albastre, vândute la duzină și înșirate pe marginea trotuarelor.large Continue reading