Sunt lacrima
De seară
Așteptând răspunsuri
La întrebări
Neîntrebate
De teamă.
Sunt clipa
Trăită
Pe nerăsuflate
În exces de bine
Dar fără sens,
Păcatul gustat
Repede
Ca să nu se
Observe.
Sunt îmbrățişarea
Necerută
Dar atât de
Așteptată
A sufletului
Singur
Atunci când
Doare.
Sunt bârfa
Aprinsă
La urechi pătate
De pofta privirii
Aruncate
Peste gard
Fără invitație.
Sunt rugăciunea
Care vindecă
Dorul
De cer,
De speranță,
De nesfârșituri.
Sunt fumul
De țigară
Din nări familiare,
Care se amestecă
În valuri
De boală,
Poftă
Și judecată
Amară.
Sunt copilul
Care așteaptă
Iubire
Cu brațele
Deschise
Și care a uitat
Să mai crească,
Fără să se lipească
De alte inimi
Pline.
Sunt fiecare om
Pe care-l întâlnesc
În pașii grăbiți
Spre mai departe:
Tristă,
Fericită,
Goală,
Împlinită,
Singură,
Iubită,
Peticită,
Vindecată,
Imperfectă,
Umană.
În fiecare zi
Aceeași,
În fiecare zi,
Puțin altfel.
Un joc
În care fiecare
Întâlnire
Cu oameni
Mă crește
Spre rai,
Mă apleacă
Spre iad,
Firesc,
Nefiresc,
Uman.
Și oare câte suflete
Nu se pierd
În jocul
De-a oamenii
Printre alte
Suflete?
