Tag Archives: copil

În brațe

Te țin în brațe și degetele mi se-nmoaie. Aș vrea să înrămez momentul ăsta clar de iubire până la cer și înapoi: fiecare râset ușor viclean cu dinți mici, fiecare îmbrățișare strânsă în care mi-e teamă să nu te strivesc de drag, fiecare emoție prinsă cu mânuțe moi în jurul gâtului, fiecare cântec strigat la ureche cu talent de prințesă blondă. Eșți grea acum și mă doare puțin șoldul drept de cum te încovoi cu genunchii strânși ca să nu-ți pot da drumul vreodată. Îți simt burtica moale pe piele și mi-e drag de mor.

Te țin în brațe după ce te-am certat iar să adormi odată. Ți-am explicat a mia oară că pe pernă se doarme; lumina e stinsă, Peppa de pe pijama doarme deja, Pis-Pis e învelită și visează. Toți copiii dorm, doar tu povestești despre grădi, avioane roz, buni și 1-2-3-4 78910 cu ascunsa după perdea. Îmi reproșez iar că te cert, când ești atât de veselă să mai stai puțin lipită de obrajii mei și să mă trezești când închid ochii, convinsă că de data asta o să adormi. Te cert, doare tare și apoi îți țin capul în mâini și-ți amintesc ce mult te iubesc de fapt, în fiecare clipă.

Te țin în brațe după ce ai plâns că nu mai sunt cărucioare mici la magazin. Șiroaie de lacrimi s-au scurs pe mâini și pe obraji că nu ai unde să descarci din rafturi. Nu ți-am înțeles durerea și te-am certat că plângi pt nimicuri. Cine sunt eu să simt în locul tău că n-are sens să plângi? Îmi reproșez că nu știu să-nțeleg și te țin strâns la piept să treacă.

Te țin în brațe după ce iar ți-am spus că nu e voie să te joci cu laptop și cu taste. E tot ce ne vezi tu că facem uneori și tot încerci să ne ajuți să terminăm din muncă și să mai fie bani de-o jucărie nouă. Te cert și te strâng iar: îți simt obrajii roșii și respirația fierbinte de sub mâini. Îmi pare rău că iar ți-am spus să stai cuminte și să te joci până termin din muncă. Și simt că tot ce vrei e să stau lângă ține și să te-admir când reușești să rezolvi puzzelul cu jungla. De ce atâta muncă?

Te țin în brațe cu vină, cu iubire, cu urma timpului ce trece mult prea repede. Aș vrea să nu mai crești, deși abia aștept să te descopăr, să te descoperi așa frumoasă, bună și perfectă cum te admir în fiecare clipă. Aș vrea să nu mai plângi vreodată, dar cine sunt eu să te opresc din a simți emoții, din a-nțelege binele de rău, din a trăi așa cum poate sufletul tău mic în lumea asta mare? Te țin în brațe. Închid ochii și mulțumesc a mia oară că te am, că te avem așa perfectă și că iubirea noastră încă crește. Cum spui tu, în fiecare seară: “mulțumesc, Doamne-Doamne: pentru Evolet, pentru Cocomelon, pentru mami, pentru tati, pentru Pis-Pis, pentru mâncare. Mulțumesc pentru tot, Doamne-Doamne. Te iubesc, Doamne-Doamne. Somn uşor, mami. Somn uşor, tati. Somn uşor, Doamne-Doamne!”

 

Un an de minune

E dimineață. Poate prea dimineață, dar mânuțele se trezesc primele. Se agață de gâturi, de piepturi, de buze, cu sete drăgălașă. Apoi, se trezesc ochii. Își lustruiesc cerul sub pleoape de câteva ori și își fac curaj să se aprindă. Morocănoși și încă adormiți, se ascund pe pieptul lu’ tati și zâmbesc în riduri invizibile, până ce genele își scutură tot praful lui Ene iar sprâncenele blonde se aliniază perfect.

Buzele mici caută: plâng puțin, râd puțin, rod degetele moi și apoi sar pe mami, cu recunoștință mândră, pentru că rezervorul de lapte e plin. Pijamalele cad, piciorușele vesele se cațără peste haine, ca să îi fie mai greu mamei să le reîmbrace. Buzele și ochii râd, distrați de minune, iar obrajii se aprind, calzi și moi, cel mai delicios desert din lume.

Un zâmbet știrb ne înseninează sufletele, colorat și sincer. Când o fi trecut anul ăsta plin de minune? Când s-au înmulțit nopțile albe, dar atât de dulci, cu miros de puf blond și mânuțe care cuprind visuri în fiecare descoperire? Într-o clipă ghemul de om care și-a odihnit sufletul pentru prima dată pe pieptul tatălui a ajuns să-și adune toate jucăriile în cutie și să împartă bucățele de pâine cu toate privirile curioase din jur. A ajuns să mângâie, să îmbrățișeze și să strângă în brațe cu iubire nesfârșită. Când?

Azi numărăm binecuvântările și realizăm că sunt infinite și imposibil de cuprins. S-a revărsat cerul prin ochii ei direct în inima noastră și a lărgit-o de abia încape în piept. De bucurie, de sens, de frumusețe, de rai.

La mulți ani minunați, copil iubit și frumos! Să îți fie viața cer și drumul cald iar din tine să țâșnească mereu iubire și bunătate, pe care să le împarți tuturor cu aceeași privire caldă și cu același zâmbet plin și sincer. Te iubim nesfârșit! Mama și dada.

 

Lockdown cu zâmbet

E dimineață. Gândul se furișează pe sub ușă și coboară, leneș, treaptă cu treaptă, până la bucătărie. Se așază pe boabele de cafea, pe paharul cu apă, pe cutia cu humus din frigider. Își amintește că în jumătate de oră boabele vor fi măcinate, apa băută, humusul întins haotic pe pâine și mestecat cu poftă cu viteza luminii. Încă puțin. Se întoarce în pat, sub plapuma caldă și își aruncă privirea spre sufletul mic întins pe saltea cu mâinile deschise, fața întoarsă spre mami și ochii de catifea închiși, în vis adânc.
S-a trezit! Schimbă scutecul, deschide rezervorul de lăptic și îmbrățișează minunea moale cât nu-și dă seama că e dimineață încă.
Coboară treptele cu trup cu tot, în scârțâit familiar, cu minunea în brațe, care se agață de fiecare culoare, de fiecare bucățică de casă care poate fi atinsă cu mânuțele sau, și mai bine, testată între gingii, de gust și mirare.
În 5 minute cafeaua e băută, vitaminele luate și laptopul deschis. Un ochi se concentrează pe sutele de mailuri noi din inbox, unul pe minunea care încă se mai miră că e dimineață și jucăriile au așteptat-o de aseară să fie trezite.

New email – send, Reply – send, New email – send.

Minunea plânge. Jucăriile nu răspund iar brațele lu’ mami sunt departe. Tati preia frâiele și zboară cu minunea prin aer, cântând. Fericirea e mare iar zâmbetul nu poate fi mai adorabil până obosesc și brațele tatălui. Așezată pe spate, se miră că pământul nu se mai învârte și parcă-parcă, nu e așa de distractiv să nu mai poți zbura. Parcă i-ar fi foame, parcă i-ar fi dor.”Unde o fi mami?”

New email – send. Call – done. Chat – respond. Tati urcă scările spre muncă. E târziu deja.

Minunea plânge. E purtată de mami în brațe prin cameră și privirea îi alunecă pe fiecare culoare, spre oglindă. Cântă și se strâmbă până îi reapare zâmbetul neprețuit. Obosește și mami își amintește că a uitat să îi dea banană. Îi dă dar nu vrea. Se uită la ea și lacrimile se înghesuie în ochi, gata să alunece pe obraji. Deschidem rezervorul de lapte și se atașează brusc, fericită că i-ai ghicit nevoia. Doarme.

30 de minute de muncă în care ochii albaștri dorm.
New email – send. Reply – send. Meeting – done.

Ochii albaștri se deschid. Mâinile se întind. Îmbrățișarea e neprețuită. Tati îi repetă la nesfârșit cuvinte: TA-TA-TA-TA-TA, MA-MA-MA-MA-MA. Râde. „Ce-o fi vrând tati ăsta? Mie mi-e sete de fapt. Poate dacă râd îmi dă apă!” Tati râde și îi întinde paharul, victorios, deși știe că în 20 de secunde va fi apă peste tot.

Hainele-s ude. Schimbă hainele. Schimbă scutecul. Deschide rezervorul de lapte…? Buzele testează și se închid. „Nu asta voiam, mami!” Închide rezervorul.

Laptopul sună. „Cine o mai fi acum?” Chat – respond. Call – done.

E după-masă. Prânzul așteaptă. Minunea se leagănă în carrier, pe muzică șmecheră de bebei moderni.
Taie ceapă. Prăjește ceapă. Adaugă spanac. Minunea te cheamă. În brațul drept, se leagănă fericită, în timp ce celălalt braț încălzește spanacul în tigaie și curăță usturoi. După o oră care ar fi trebuit să fie 15 minute de gătit, prânzul e gata. Tati are meeting și nu poate mânca. Ochiurile se răcesc, triste, pe spanac. Minunea vrea să deschidă rezervorul de lapte. Îl deschide și adoarme brusc, fericită că e în brațe.

Meeting – done. New email – send. Chat – respond.

Minunea se trezește după o oră bună de somn de amiază, toată un zâmbet. Mami și tati o privesc de parcă ar fi dormit un an, cu dorul pe buze, epuizați de muncă, dar fericiți. Minunea zboară din brațe în brațe și râde în hohote la fiecare zgomot pe care nu-l recunoaște. Viața e frumoasă!

Prânzul e încă pe masă, jucăriile-s aruncate pe sub masă iar minunea trage de urechea elefantului, blocat sub altă jucărie. Împinge din picioare și spune în limba ei că are nevoie de ajutor. Scoate elefantul și așază-i-l în mânuțe să poată fi ronțăit.
Email – send. Chat – respond.

Minunea e pe burtică și veghează o jucărie la care nu ajunge. Își întinde mânuțele pe rând. Nu ajunge. Mușcă din pătură, a frustrare și a gingii inflamate. Dinții nu vor să iasă încă…

E seară. Mami și tati se uită, minunați, la zâmbetul ei de zână. N-au făcut duș, nu s-au spălat pe dinți, dar sunt fericiți. Se iau în brațe, cu minunea la mijloc, și urcă scările spre somn, mulțumiți că a mai trecut o zi în care minunea a râs. În rest, totul contează prea puțin.

 

6


Ochi de dimineață,
Albaștri și moi,
Cu gene pleoștite
De Ene,
Ochi de noapte,
Adânci și mari,
Înecați în lacrimă
De dor
Și de somn
Neștiut
Fără iubiri amintite
La ureche,
Buze mici,
Crescute la sân
Și în vorbe magice
De silabe
Repetate,
În care mami
Și tati
Nu se recunosc
Încă,
Pași pe vârfuri,
De balerină-
Cum ar râde tati-
Entuziasmată
De orice e nou
Pe lume,
Zâmbet de cer
Cu bucurie
De fiecare dată
Mai profundă,
Dependență
A noastră de ea
Și de mâinile ei
Moi
Pe obraji.

O iubire
Pe care o învățăm
Împreună,
Secundă cu secundă,
Surâs cu surâs,
Iar și iar,
Un suflet
Mare
Care crește
La nesfârșit
Fără să se spargă,
De atâta dar,
De atâta magie,
De atâta rai.

6 luni
Întregi
De minune;
Tic
Tac –
Bate inima
Peste timp
Cu iubire
Și aripi
Deschise
Spre lume.

 

Copilărie


O pătură roz,
Ștearsă de ani
Și soare,
Întinsă perfect
Peste iarbă
Și păpădii,
Un radio
Cu antenă
Alergând
După semnal,
Pentru că e iar
Maroon 5
Și iubirea lui
Pe bandă,
Un tricou
Portocaliu
Înverzit de joacă,
Un oracol deschis
Pe pagina parfumată
A prietenei
Preferate,
Un lănțișor
Despărțit
În jumătate
De inimă,
O cutie muzicală
Cu o balerină
Ușor stricată
Când
Dansează,
O masă mică,
Neagră,
Întinsă la soare
Ca suport
De magazin
Care vinde visuri
Pe pahare cu sifon
Și praf de portocale,
O pereche de șlapi
Prinși cu elastic
La degetul mare,
Mult praf
Pe degete
Ținute la soare,
Un cartof copt
Sub 2 cărămizi
Și niște crengi
Cam crude,
Un pârâu plin
De broaște mici,
Cu burta
Albă,
Flori rotunde
Împletite în coronițe
Și ciuperci albe
Ieșite la soare
De sub stână,
O ciulama caldă
Cum n-am mai mâncat
Vreodată,
Un el zâmbind
Pe furiș,
De după gard,
A „bună dimineața”
Și-un stomac
Plin de fluturi
Noi,
Un Dumnezeu bun
Și cald
Care lasă joaca
Să bântuie
În drum,
Fără ploaie,
Până-n miez de noapte.

O copilărie
Așa cum
Niciodată
N-a mai fost
Și nici
Nu va mai fi.

 

Bine?


Ciudat
Cum ne căutăm
În afara oamenilor.
Cum, de fiecare dată
Când plângem,
Uităm
Că fiecare lacrimă
Are atâtea replici
În lume,
Urlând
A nesperanță
Și a umbră.

Ciudat
Cum ne bucurăm
Fără să împărțim
Din minune,
Cum adunăm,
Habotnic,
Fiecare șansă
Care să ne urce,
Singuri,
Un pic mai sus;
Mai sus
Decât aripile
Altor suflete
Care încă mai luptă
Să urce.

Ciudat
Cum simțim
Că suntem buni
Deși,
Din ce în ce mai rar,
Întindem mâinile
Spre ceilalți,
Dăruind.

Și asta doar pentru că
Am uitat să privim
Cu ochii de copil
Și pentru că
Încă mai
Credem
Că a nu face rău
Înseamnă,
Automat,
A face
BINE.

 

Eliana

adorablebabycutesweetFavimcom278291large
Se mai nasc minuni
Peste pământ:
Cu ochii calzi
Și buze strânse
Abia respirând
Viață
În secunde.

Se mai nasc minuni
Printre lacrimi:
Cu trupul mic
Și mâini deschizând suflete
Abia descoperind
Aerul
În palme.

Se mai nasc minuni
În zâmbete:
Cu perfecțiune-n obraji
Și suflet nepătat
Abia simțind
Inima
Mamei.

Bine ai venit în lume, frumoasă Eliana!

 

(De) copil

portrait_of_a_child_by_paul_shanghai-d65jnjs
Nu există
Niciodată.
Așa cum nu există nici
Timpul,
Decât în noi.
Te privesc
Iar între noi
Se deschid vieți
Cu ochi de copil.
Și-i veșnicie
În orice joacă sinceră
Pe trotuarul din față
Și
Pe genunchi roșii
De cărămidă,
În șotroane.
Continue reading

 

Timp?

weheartit.com-entry-5926878
Teamă.
Copilăria și-a bătătorit
Bocancii
Pe spatele meu.
Pielea nu mai surâde
Soarelui,
Fără cremă protectoare,
Oasele nu mai sar
Peste elastic,
Numărând,
Iar
Buzele nu mai zâmbesc
La superlativ.

Timpul îmi găurește
Pleoapele
Când le închid,
Îmi zbârcește pielea
Din obraz,
Îmi scutură iubiri
Din mâini,
Bătrâne.

Mai bine învăț
Să cresc
Mică
De Crăciun.
Și
Să dau calendarul
Înapoi
Când „moare” timpul
La cumpăna
Anilor.

 

Știai că?

we-heart-it-photography-18547270-400-266
Știai că
Pe fiecare om,
Indiferent de suflet,
Plutește un înger?
De acolo și dorința
Inepuizabilă
De a zbura.

Măcar în vis. Continue reading