Fericirea e
O mânuță moale
Care-ți caută
Obrajii
Pe întuneric
Ba nu!
Fericirea e
O privire
Care te absoarbe
Atunci când cânți
De noapte bună.
Ba nu!
Fericirea e
Cea mai caldă îmbrățişare,
În care capul ei
Îți apasă umerii
Și te vindecă
De orice alte
Gânduri.
Ba nu!
Fericirea
E un râset
Colorat
Când alergi
Două picioare
Cu pași mici
Prin sufragerie
Până o prinzi
Într-un pupic
Apăsat
Pe obrazul drept.
Ba nu!
Fericirea e
O iubire
Care vindecă
Fiecare lacrimă
Care și-a julit
Genunchii.
Ba nu!
Fericirea e
Revederea
De după școală
Și un “Mi-a fost dor de tine”
Sincer,
În brațe încrucișate
Ín jurul gâtului.
Ba nu!
Fericirea e
Rugăciunea de seară
Stâlcind cuvinte
Care sună oricum
Mai bine așa
Din suflete mici.

Ba nu!
Fericirea e o inimă
Care nu mai știe
Să se golească
Vreodată,
Pentru că aleargă
Mereu
După zâmbete și
Îmbrățișări mici
Care o crește
Din ce în ce
Mai mare,
Ca să încapă
Mai multă
Iubire,
Mai multă
Frumusețe,
Mai multă
Copilărie.

0

0

Ciudat.
Îmi port inima
În gât
Cu emoția primei zile
De școală.
Adidaşii cu scai
Și roz
Şi alb
Îmi dau senzația
Că merit
Să fiu om mare.
Citesc din ziar
În fața clasei
Cu obrajii arşi
Şi admir
Fiecare surâs,
Cu capul în jos,
Timid.
Apoi mă uit
În oglindă:
Riduri cresc
Pe frunte,
Pe linia zâmbetului,
Pe buze,
Pe mâini,
Pe suflet.

Ciudat.
Mă cațăr
În cireș
Cu teamă
Și culeg
Cireşe crude
De pe prima
Creangă,
Ca să nu mă fac
De râs
Față de curajoșii
Din vârf.
Visez
La prima iubire,
Cu speranța
Copilului crescut
Cu povești
Şi lacrimi.
Apoi
Mă uit
În oglindă:
Firele de pe frunte
Albesc
Văzând cu ochii.
Le ascund
Sub vopsea,
Zâmbete
Și cuvinte
De oameni
Mari.

Ciudat.
Cobor
Dintr-un avion
Strâmt
Și mă agăț
De o îmbrățişare,
Un buchet de trandafiri
Portocalii
Și o mare
Iubire.
Apoi
Mă uit în oglindă:
Două zâmbete
Albastre
Îmi sar
În brațe
Și-mi strivesc
Stomacul.
Doi ochi obosiți,
Familiari
Și iubiți
Îmi toarnă cafea
Și vorbesc
Despre o zi plină
De planuri
Şi prea puțină
Odihnă.

Suntem copii,
Prizonieri
Într-un timp
Care nu iartă
Dar care
Povestește
Despre o iubire
Care plânge,
Râde,
Luptă
Și învinge
Orice,
Oricând,
Oriunde
Împreună.

Ciudat.
Îmi port inima
În gât
Cu emoția primei zile
De școală.
Adidaşii cu scai
Și roz
Şi alb
Îmi dau senzația
Că merit
Să fiu om mare.
Citesc din ziar
În fața clasei
Cu obrajii arşi
Şi admir
Fiecare surâs,
Cu capul în jos,
Timid.
Apoi mă uit
În oglindă:
Riduri cresc
Pe frunte,
Pe linia zâmbetului,
Pe buze,
Pe mâini,
Pe suflet.

Ciudat.
Mă cațăr
În cireș
Cu teamă
Și culeg
Cireşe crude
De pe prima
Creangă,
Ca să nu mă fac
De râs
Față de curajoșii
Din vârf.
Visez
La prima iubire,
Cu speranța
Copilului crescut
Cu povești
Şi lacrimi.
Apoi
Mă uit
În oglindă:
Firele de pe frunte
Albesc
Văzând cu ochii.
Le ascund
Sub vopsea,
Zâmbete
Și cuvinte
De oameni
Mari.

Ciudat.
Cobor
Dintr-un avion
Strâmt
Și mă agăț
De o îmbrățişare,
Un buchet de trandafiri
Portocalii
Și o mare
Iubire.
Apoi
Mă uit în oglindă:
Două zâmbete
Albastre
Îmi sar
În brațe
Și-mi strivesc
Stomacul.
Doi ochi obosiți,
Familiari
Și iubiți
Îmi toarnă cafea
Și vorbesc
Despre o zi plină
De planuri
Şi prea puțină
Odihnă.

Suntem copii,
Prizonieri
Într-un timp
Care nu iartă
Dar care
Povestește
Despre o iubire
Care plânge,
Râde,
Luptă
Și învinge
Orice,
Oricând,
Oriunde
Împreună.

0

0

Aşteptăm,
Obosiți,
Să adoarmă,
Doar ca să ne fie dor
Apoi
Să se trezească.

Ne grăbim
Să-i pregătim
Pentru
Grădiniță
Şi şcoală,
Doar ca să numărăm
Orele
Şi minutele
Până ajung iar
Acasă.

Ne pierdem
Răbdarea
Când nu vor
Să se oprească
Din sărit pe canapele,
Alergat peste carioci,
Trântit uşi
Şi sertare,
Şi cântat
Asurzitor
Pe scaune şi mese,
Doar ca să ne doară
Liniştea
Când nu se mai
Joacă.

Ne plângem
Că nu ne oprim
Din treabă,
Că zilele sunt scurte
Şi nopțile grele,
Că nu e timp
De ascultat
Poveşti,
De joacă
Şi de haos,
Doar ca să regretăm
Apoi
Că n-am apucat
Să trăim
Mai mult
Din poveste.

Ce oameni ne-ai făcut,
Doamne,
Să trăim
Atât de mult
Încât
Să nu mai ştim
Dacă e timp
De iubit
Sau
De odihit,
Fără să plângem
Puțin
Că au trecut
Prea repede
Anii
Şi n-am fost
Suficient
Copii!

+1

0

Paste pe covor
Cu unt
Şi gust de
Bucurie
Târâtă
Pe genunchi şi
Mânuțe moi.
Creioane
Colorate
Împrăştiate
Pe gresie
După ce au desenat
Vise
Pe multe foi
Cu prințese.
În păr
Omleta de dimineață-
Miroase a bebeluş
Curios
Şi a roşii strivite.
Abțibilduri
Cu animale
Se întind
Pe toate uşile
Cu geamuri,
Povestind poveşti
Neştiute.
Scaunele sunt
Căsuțe
De copii
Cu acoperiş
De pături
Şi perdele
Colorate
“Din greşeală”
Cu pixul roz.
Patul
Din dormitor
E o trambulină
Extraordinară,
Unde micile gimnaste
Descoperă talente
Nebănuite.
Amprente mici
Se întind mândre
Pe toate ferestrele
Din casă
Abia lustruite.

Mami şi tati
Strâng
Urmele de joacă,
Când obrajii mici
Dorm,
Obosiți
Dar cu dor
De ziua ce a trecut
Ín sfârşit
Fără să plângă
Nimeni.

Casa noastră
Cu miros
De lapte cu cereale
Şi cafea rece,
Băută în 2 minute
Cu pâine cu unt,
E cea mai frumoasă
Casă din lume
Pentru că numai aici
Visele mari
Cresc din momente
Mici.

Numai aici
Brațele noastre
Sunt mari
Ca să poată cuprinde
Mâinile lor
Lipicioase
Şi mici.

+2

0

Copiii dorm.
Mânuțe mici
Se-nghesuie pe sâni
Și-apasă-n piele
Vise moi.
E cald
Iar plapuma se-ntinde
Peste suflete,
Mereu mai multă
Pe o parte,
Să nu uite tati
Să tot învelească
Până dimineața
Tălpițe dulci
Descoperind tărâmuri.

Copiii dorm.
La intervale scurte
Se-aud cuvinte
Bolmojind
Non-sensuri
Pe pernuțe,
Despre prințese
Sau gimnastica de mâine,
Sau despre cum
Iubirea e până la cer
Și înapoi.
Brațele mamei
Leagănă în vis
Un bebeluș cu ochii
Mici,
Dar cât un cer
De-albaștri.

Copiii dorm.
Pe geamuri plouă
Cu miros de toamnă
Și de praf stins.
Mami și tati
Se înfruptă
De libertate
Cu gust de ciocolată
Și de cipsuri.
E ora lor
De urmărit
Copiii care dorm
Pe un ecran minuscul,
În timp ce-și povestesc
De cum și-ar mai dori
Să-și mute viața
Pe un munte-nalt
Cu mulți copaci
Și mai puține griji
Pe lume.

Copiii dorm.
Iar Dumnezeu
Încheie iar
Minunea
Unei zile în care
S-au întâmplat
Atât de multe
Mânuțe moi,
Și bucurii,
Și lacrimi,
Și iubire.

+1

0

-Mami, pot să mă rog cu alte cuvinte în seara asta?
-Sigur că da, iubire.

“Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, ai grijă de familia mea şi de toţi oamenii.
Ajută-mă să nu mă mai lovesc.
Să vii noaptea cu îngeraşul şi să-mi faci măi-măi să-mi treacă.
Doamne,
Să nu vină hoţii la noi niciodată, şi nici lupul.
Să nu plece mami şi tati şi Ava niciodată de lângă mine.
Ai grijă de noi. Şi de toţi copiii. Şi de toaaate jucăriile.
Doamne, te iubesc. Pa pa. Noapte bună!”

Să învăţăm să mai iubim şi de la cei mici, dar mari <3!

+1

0

Se topesc săruturi
Pe trotuare.
Îmbrățișările dorm
Sub ventilatoare.
Ochii aleargă
Spre mare,
Spre briză,
Spre râsete vii
Țintite de pistoale
Cu apă.

Se aleargă copii
Pe stradă,
Cu hainele ude
Și zâmbete mâzgălite
De înghețată pe băț
Cu pepene galben.
Terasele ard
Picioare ieșite
Subtil
Din umbrele.

Se cumpără vacanțe
Cu nisip
Și miros de mare.
Costume de baie
Se întind
Golașe
Pe șezlonguri
Fierbinți.

În noi e caniculă
Și vis
De ploaie rece
Pe umerii goi.

+2

0

În fiecare an îmi amintesc de tine: bătrân şi cărunt, exact aşa cum sunt sfinții în icoane, cu barba albă povestind despre veacurile trecute şi despre toată truda de a ne bucura sufletele iar şi iar. Ca de obicei, mă intimidează bunătatea ta care dăruieşte la nesfârşit minuni cu iz de decembrie şi zăpadă. Nu înțeleg mereu pe deplin ce înseamnă să împarți fără să ştii dacă vei primi înapoi ceva: măcar puțină lumină, măcar puțină bucurie, măcar puțină iubire; să ai din ce să creşti bunătate şi rai în fiecare dintre noi.

Şi totuşi vii. Aduci speranţă în lacrima de seară şi mângâiere acolo unde n-au fost alte mâini să îmbrățişeze. Aduci minune în suflete de copii care visează la o lume în care iubirea se exprimă nu numai prin daruri, ci şi printr-o mare aşteptare: cum că, de undeva, din cer, Dumnezeu coboară o zi pe an să răsplătească ce este bun în noi; cum că bătrânul Moş cu gene albe şi sfințenie în paşi nu uită niciodată să împrăştie bine în lume şi să răsplătească puținul cer din fiecare dintre noi. Cum că urmele din zăpadă micşorează distanțele dintre noi şi le molipseşte de iubire.

Aşa ai venit şi anul ăsta: discret, în linişte dar cu o mare iubire: un suflet mic, alunecat din rai direct în brațele nostre care par că nu mai cuprind atâta minune şi atâta bucurie.

Îți mulțumim, Moşule, pentru cer şi binecuvântarea de a fi o familie de 4 suflete niciodată mai pline.

Şi… să nu uiți să vindeci fiecare suflet care nu mai ştie să iubească. Pentru că doar aşa va fi Crăciunul cu adevărat minune în lume!

+1

0