Mi-am îngropat auzul în muzică, profund… Dimineața mi-a cântat primăveri, lent, cu accent pe fluturi. I-am răspuns cu un zâmbet, ăla păstrat pentru weekend, ca pătrățica finală de ciocolată, ascunsă în dulap pentru zile negre…

Mă simt răsfățată azi, îngropată în puloverul cu mâneci pefect de lungi al colegei de peste „gard” (pentru că e răcoare, deși „Viorel” își încearcă puterile în raze și căldură prin fereastra închisă) și cu muzica în suflet, una lipicioasă, atât de potrivită somnolenței de dimineață și sentimentului că, da, te afli în locul potrivit (unde, matematic, aprecierea locului este direct proporțională cu frumusețea oamenilor care îl compun). Sunetele se lipesc în mișcarea buzelor până acum adormite, în șoaptă, iar scaunul se mișcă dansant, balansat, albastru!

Versurile se încăpățânează, repetat, să-și facă loc în memorie, încâlcindu-se strident în melodie: „They say life’s not a love song/ I think everybody’s all wrong/ So far, forever sounds good to me/ We’ve got California moonlight/ Enough gas to make it to sunrise/ And two hearts believing that’s all we’d need/ Nothing here’s missing/ This is what I call living”. Le disec redunant în minte și le dau libertate în imaginație, pentru că se asortează chefului meu de plimbare cu ochii înfipți în soare, fără griji, fără nimic în plus, fără nimic în minus…

Pe biroul meu au crescut fulgi de hârtie. Încerc să fur din talent, dar tai inestetic din perfecțiunea vârfurilor, ca și cum mi s-ar topi în palmă doar pe jumătate. Îi cizelez sârguincios și îi atașez biroului albi, cu câte o pioneză albastră în mijloc. Și le stă bine zâmbindu-mi în direcția ochelarilor…

Încă o melodie… pentru că mai e loc în suflet până dă pe dinafară. Și pentru că e vineri și lucrurile simple își schimbă culoarea fără efort iar grijile se dizolvă în baloane de săpun și dispar în bătaia vântului…

„Love forever, love is free/Let’s turn forever you and me/ Windmill, windmill for the land/Is everybody in?”

Gorillaz- Feel good

0

0