Nu mai…

1.Nu mai ascult!
De când mi-ai așezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Și suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Și am simțit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Și visarea pleoapelor
Iar acum doar văd…

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neștire
Și ți-am dezlegat mâinile,
Încordate forțat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt…

Ți-aș spune!

2.Ţi-aş spune…
Mi-aş lega curaj proaspăt
De suflet şi buze,
Atunci când cântă;
Le-aş fenta uşor
Pentru că nu ştiu să audă
Când simt…

Ţi-aş spune…
Mi-aş prinde picioarele-n elastic
Din pas în pas
Să meargă…
Pentru că singure
Nu pot să ardă distanţe
Când vin…

Ţi-aş spune…
Mi-aş vărsa în ochiul drept
Un strop de atropină
Să stingă din focul privirii
Cu-o urmă de ceaţă
Pentru că ochiul nu iartă
Când vede…

Ţi-aş spune…
Mi-aş vinde din minus pe plusuri
Ca-n vechile trocuri,
Ca 1 + 1 să uite
De logica minţii deşarte
Pentru că 1+1 e UNU
Când poate…

10 thoughts on “Nu mai…”

almanahe April 20, 2012 at 7:26 pm

mie îmi plac răsturnările de situaţie, care zic aşa:

Iar acum doar sunt…
Ca să nu mă tem,
“încordat” e forțat pe umerii mei.
Și ți-am dezlegat mâinile
în neștire
de când mi-ai adâncit rănile.
Nu mai simt!
Iar acum doar văd…
Și… visarea pleoapelor.
Mi-am pierdut gândul ochilor
şi am simțit răceala plecării.
În uitare…
De când mi-ai întors spatele,
nu mai privesc!
Iar acum doar aud…
Și suflul replicii…
Mi-am pierdut melodia cuvintelor.
În negare,
mâinile pe urechi
de când mi-ai așezat (pe)
“Nu mai ascult!”