Ți-am spus:
Hai să împărțim
Nopțile pe lumină
Și zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriț
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu brațele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos….
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărțim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărțim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greșeală:
Niciodată prieteni
Niciodată dușmani…
Ți-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Și-a înserare subită.
Amurgul tău își plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăți,
Ca sunetul și ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe…
deloc! 🙂
Cum sa fie deloc o solutie?:P
ca sinonim pentru titlu
🙂 Ah, acum inteleg:)
Frumos, imi place ce ai scris 😉
Multumesc!
Dear,
Rascolesti prea tare prin inimile noastre. 🙂 Opreste-te! Nu te opri! 🙂 Minunat!
My dear, O sa ma opresc… Si n-o sa ma opresc:D Multumesc…
Multumesc mult:) Te mai astept cu drag!
Pingback: pensionarul
Gasesti niste poza tare frumoase pentru articolele tale, felicitari 🙂
Multumesc:) Sunt usor de gasit… mai greu de facut!