Nu-mi plac ochii tăi.
Au marginile strânse
Și genele moi,
Au pleoapele calde
Și retina grea.
Dar niciodată
Nu-i iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă privești
Cu ochii-nchiși
Și vezi în mine,
Clar,
O lume…
Nu-mi plac mâinile tale
Au degetele crunte
Și liniile fine,
Au pielea calmă
Și ridurile mici.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă mângâi,
Fără să mă atingi,
Și strângi în mine,
Cald,
O lume.
Nu-mi plac buzele tale.
Au vârfurile crude
Și colțurile-n zâmbet,
Au doruri în vorbe
Și plinul roșu.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă alinți,
Fără cuvinte,
Și sapi în mine,
Senin,
O lume…
Nu-mi plac tăcerile tale,
Au întrebări pe ecouri
Și goluri în forme,
Au răspunsuri în zâmbet
Și dureri în absențe.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă iubești,
Mut,
Și-aprinzi în mine
Tăcând,
O lume…
parc-ar fi miercuri azi! 🙂
dar cum nu-i, zic: faina impletire de ganduri ai adunat. 🙂
E putin din miercuri in fiecare joi:)
Cat de frumoasa este poezia…ce ganduri exprima…este superba ! felicitari!!!
Multumesc din suflet…
e SUPERBĂ! ești extraordinară!!!!
:”> >:D<
>:D<
Priveste’ma cu ochii inchisi, mangaie’ma fara sa ma atingi, alinta’ma fara cuvinte si iubeste’ma mut!! E cea mai frumoasa poveste de iubire 🙂 si cea mai sincere dragoste.
Asa… Sa fie:)
Este superbă poezia ta. Îmi plac toate poeziile tale, dar parcă asta… poate este deosebită şi pentru că este mai optimistă. Iubind ai un partener iubitor chiar dacă nu priveşte, nu atinge, nu vorbeşte – dar iubeşte mult.
Iubiri optimiste, da:)
Cea mai frumoasa iubire este aceea care nu are nevoie de cuvinte…si de atingeri ci doar se simte in aerul pur..este iubirea in cele mai dezvotate forme ale sale.
Asa o fi… asa este:)