Merg ca să stau.
Mă grăbesc
Pe drum:
Cap în pământ,
În minte gând,
Pe buze stând
Câte-un cuvânt.
Mă grăbesc să stau,
Plecând.
Stau ca să stau.
Mă așez
Pe scaun:
Ochii pe ceas,
Geamul pe nas,
Părul mișcând
Clipe, din rând.
Mă așez să stau
Trecând.
Vin ca să stau.
Mă strâng
Din picioare:
Inima-n cui
A nimănui,
Visul în os
Crescut zelos.
Mă strâng să stau
Pe dos.
Trăiesc să stau.
Celulele-mi dorm
Pe caldarâm:
Dorm timp pierdut
Din mâini de lut,
Dorm suflet gros
Și noduros.
Dorm ca să stau
Întors.
Te înteleg. Şi eu fac parte din categoria oamenilor puţin „cocoşaţi”. Stau cu spatele arcuit atunci când mănânc, când citesc, la birou, chiar şi atunci când dorm. Cel mai rău este că acest obicei prost îl am şi atunci când merg. Iar pentru o minionă ca mine, chiar nu este cel mai bun lucru să îmi fur singură din înălţime! Deşi ani la rând mi-am auzit părinţii îndemnându-mă să stau dreaptă, nu am reuşit să îmi îndrept niciodată poziţia spatelui… până astazi!
🙂 rutina spatelui cocosat… Da. O cunosc.