Poate că lumea
E un vis ciudat,
Cu suflete închise forțat
În trupuri.
Când nu mai există loc
Pentru un suflet
În continuă creștere,
Trupul moare,
Lăsând loc
Veșniciei.
Poate că viața
E-un dar subtil
Cu bine și rău pentru trudă
Și câștig.
Când nu mai există timp
Pentru bine
Într-o viață dăruită,
Sufletul iese
Din timp,
Dintre oameni.
Poate că iubirea
E o veșnicie mascată
Într-un suflet captiv
În corp și în sânge.
Când nu mai există loc
De mai multă iubire,
Într-un singur suflet,
Trupul se stinge
Iar sufletul
Își construiește veșnicii,
Fără limite,
În iubire.
