Cobori.
Pământul devine
Rece
Sub tălpi.
E noroi.
Privirea se așează
Pe firele de praf
Din vârful degetelor
Înghețate.

E frig.

Cobori.
Cazi,
Brusc,
Așa cum visul
Își cere victima
În ritm de inimă
Grăbită,
Când devii una
Cu prăpastia.

Cobori.
Cu genunchii
Îndoiți,
Fără voce,
În dor sfârtecând
Fluturi
În stomac.

Te rogi.
Cobori.
Și,
De multe ori,
Când ochii
Își resemnează
Pământul
În gene,
În privire
Se naște
Speranța.

Pentru că
De multe ori,
A coborî ochii
Spre pământ
Înseamnă
Să cuprinzi
Cerul.

0

0