Mai e timp. De bucurie, de speranță, de minutul care strânge în brațe amintirile zdrobinde ale unui atât de plin încât doare orice strat așezat peste ultimele secunde. Mai e timp de noi începuturi, de îmbrățișare, chiar dacă uneori ține loc de neputință, de zâmbetul furat peste umeri, de copilăria care se înghesuie încă în pielea încrețită de aer mult, respirat cu nesaț, fără pauză. De oameni trăind.
Mai e timp. De promisiune sinceră, care nu știe cum să se împlinească încă, de mâini încleștând mâini, de teamă să nu plece, de sărutul cuprinzând două suflete-n poveste, de aripi care încă învață să zboare îmbrățișându-se, pentru mai multă putere. De noi iubind.
Mai e timp. De urare caldă aruncată peste lume, cu inima-n gât și speranța-n lumina obrajilor. De cer și de ochii care nu adorm niciodată, doar plâng ninsori peste praf de suflete căutând cu unghiile-n noroi drumuri spre fericire. De rugă arzând.
Mai e timp.
Numai de-am simți în anul care vine că trăim, mai mult decât simțim că suntem!
La mulți ani, suflete dragi! Să vă fie sufletul lumină și mâinile îmbrățișare! Să simțiți darul pașilor înainte și a aripilor întinse! La mulți ani iubind!
