Rugăciunea nu e
Cuvânt
După cuvânt,
Cu pauze
De tact
Și rigori
De gest.
Rugăciunea e
Un gând frumos
Îndreptat spre celălalt,
O îmbrățișare
A unui suflet gol,
O lacrimă
Împărțită
Când drumul e
Crunt.
Rugăciunea e când
Te molipsești
De cer
Măcar pentru
O secundă,
Când gândurile tac
Și grijile pier
Sub genunchiul
Plecat,
Când inima se oferă
Pe tavă
Cu tot cu praf,
Cu tot cu umbră,
Vulnerabilă,
Să se vindece
De pământ
Și de lut.
Rugăciunea nu e
Când ceri
Iar
Și iar
Nefirescuri
Și minune,
Nici când vrei
Să se șteargă
Răul
Definitiv
Din lume.
Rugăciunea e
Când asculți
Omul,
Pământul,
Cerul,
Minunea din lucrurile
Mici,
Până înțelegi
Cât ai
Din ce credeai
Clă lipsește.
Rugăciunea e
Când simți
Că se apleacă
Lumina
În suflet
Până te inundă
De încă puțin
Rai,
De încă puțină
Liniște,
De încă puțin
Zbor,
De încă puțină
Veșnicie.
