De obicei, îți cer să vii și să ne aduci bucurie în suflete și cerul în brațe.

Dar ai venit deja. Ne-ai pășit în inimi cu grijă, să nu se ridice praful, și ai molipsit fiecare colț de iubire, de lumină și de colind.

N-ai venit singur. Ai venit cu El de mână. Ai umplut biserica de copii, de frumusețea darului împărțit, de Liturghie și de sensul Crăciunului adevărat: minunea care se naște în iesle, în fiecare an, ca să ne vindece de întuneric și de neiubire.

Mulțumesc, Moșule drag, pentru neuitare şi pentru bucuria sinceră din ochii de copii, care te așteaptă cu o cană de lapte cald și un biscuite, ca să nu-ți mai fie frig și foame și care învață să iubească nu numai primind, ci mai ales dăruind.

Mulțumesc pentru că acasă de Crăciun e cel mai frumos sentiment pe care l-am putea trăi vreodată, chiar dacă suntem atât de departe unii de ceilalți. Iar acasă e unde vii tu, în fiecare an, să ne amintești că iubirea e adevărată doar când împarți din tine, fără să mai aștepți să primești nimic în schimb. Și ce altă dovadă de iubire mai mare decât Pruncul din iesle, care S-a născut doar ca să ne învețe să trăim pentru ceilalți, să iubim până la jertfă, până la moarte?

Mulțumesc, Moșule drag, pentru iubirea întreagă de care ne molipsești în fiecare an. Să nu ne uiți și să mai vii!