Iubire,
E atât de linişte!
Nu mai plâng
Ochii albaştri
Pentru genunchii juliţi
Şi dor de pupici
Care vindecă
Orice,
Oricând.
Nu mai aleargă
Nimeni
Pe scările strâmte
Iar noi
Nu mai strigăm
Către urechi mici,
Care nu ascultă
Oricum,
Ca să nu se-mpiedice
Iar
Până sus.
Nu se mai scutură
Mânuţe
Cu spumă
Peste ochi,
Deşi le-ai rugat
Să stea cuminţi
Cât speli pastele
Din părul ondulat.
Nu mai dormim
Îmbrăţişaţi,
Braţe peste gât,
Miros de păr dulce
Sub nările flămânde,
Corpuri mici
Şi moi
Agățând sâni
Şi inimi,
Şi iubiri nesfârşite.
Nu mai sunt
Cutii din care cad
Jucării prea multe,
Bucăţi de măr
Ronţăit şi aruncat
Sub masă,
Pentru că alt măr
Arată mult mai bine
Deodată.
Nu se mai aud
Voci calde
Țipând de afară,
Nerăbdătoare,
Că au ajuns
Acasă,
Să le deschizi
Odată
Uşa,
Să le iei în braţe.
În sertare
Stau cuminţi
Oale şi capace,
Aranjate,
Fiecare la locul ei,
Iar praful
A fost şters,
Fără urme de mânuţe
Pe geamuri.
Pe jos
Nu mai sunt
Căsuțe din magneți,
Castele din lego
Și foi desenate,
Împrăștiate
Sau lipite
Pe frigidere
Să le vedem
Dimineața
Ca semn de iubire
“Până la Doamne-Doamne
Și înapoi”
Nu mai desenează
Nimeni
Pinguini
Şi prinţese
Pe podea,
Pe pereţi,
Pe canapele.
Scaunele
Sunt goale
De inimi mici
Şi de sens.
Nu mai mănâncă
Nimeni
Cina rece,
După ce
Mânuțele moi
S-au hrănit
Cu tot ce n-am gătit,
Pentru că ce-am gătit
E pe jos,
Deja,
De când am aranjat
În farfurie.
E curat.
E linişte.
E pustiu.
E-atât de mult dor
Încât ne agăţăm
De fiecare telefon
Cu aceleași voci,
Care pentru noi
Vor rămâne de copii
Pentru totdeauna.
Ne hrănim
Din fiecare îmbrăţişare,
Din ce în ce mai rară,
Pentru că sufletele mici
Au crescut
Mari
Deodată,
În alte îmbrăţişări,
În alte vieţi,
În alte inimi.
Iubire,
Aş vrea să nu mai crească
Timpul,
Din ochii lor
Albaștri.
Hai să trăim
Iubirea lor
Întreagă,
Să avem grijă
Să fim bine
Azi,
Acum!
Pentru că de mâine,
Oricare mîine,
Va începe
Viaţa lor
În altă parte.
