O să mai râzi
Măcar o dată.
Nu se închide azi
Pământul
Chiar daca-i grea
Povara
Peste umeri
Şi lacrima sărată
Pe obraz.
O să mai plângi
Măcar o dată.
Nu-i sufletul
Vreodată
Atât de plin
De bucurie
Cât să te opreşti
Din căutat
Mai mult,
Mai tare,
Mai departe.
O să mai creşti
Măcar puțin.
Nu se sfârşeşte azi
Din trudă.
Oricum nu poți
Vreodată
Să opreşti din paşi,
Din muncă
Şi din vis.
O să mai scazi
Cândva.
Nu-i loc atât de sus
Încât
Să nu priveşti în jos
Apoi
Şi să nu te-ndoieşti
De cale,
Uman şi
Obosit
Şi lut.
Şi cum s-a construit
Tot omul ăsta
Din atâta mâine,
Şi din atâta ieri,
Din ce a fost
Şi ce nu ştim să fie
Apoi,
Din vis,
Şi umbră,
Şi lumină?!
Din lacrimi care trec
Şi bucurii ce vin,
Repetitiv,
Până se-opreşte sufletul
Din timp.
Şi nici măcar atunci
Nu iți trăieşti
Prezent
Sfârşitul
Că, poate,
O să mai râzi
Măcar o dată
Mâine.
