Tag Archives: imperfectiune

Ce bine

real-eyes_large

Nu-mi place cum zâmbești.
E ca și cum ți-ai strânge buzele
De frig.
Nu vreau să te mai văd
Când treci dimineața
Pe aceeași undă
De socializare
Pe care te aștept
În drumul spre muncă.
Nu-mi plac mâinile tale.
Ai ticuri nervoase:
Ți le pocnești mereu
Când mă întorc
Și plec.
Iar ochii tăi
Se strâng hidos,
Încruntați,
Când vorbești.
Nu mai vreau
Să te văd.
Ai vorbele ciunte
Și
Niciodată nu înțeleg
Mai mult de jumătate de frază
Când alergi în cuvinte.
Nu-mi place părul tău.
E scurt.
Ți-am spus de atâtea ori
Că nu-ți împodobește chipul
Cum meriți.

Ce mult îmi placi.
Ce bine că exiști.
Ce tare mă bucur
Că ne salutăm
Dimineața.

http://www.youtube.com/watch?v=m8O2t_oai7Q

 

„Perfect imperfectă”

Am o parte proastă și nu pot s-o neg. … Ca partea pe care n-o preferi în poze, pentru că, zici tu, „nu e cea bună”, ca imperfecțiunea mâinii drepte, cu degetele încovoiate de greutatea stiloului, ca ochiul stâng, care n-a crescut la fel de mare și căruia doar tu îi percepi diferența, ca dintele răzleț din față, care strică linia dreaptă și albă a danturii, ca o certitudine pe care, deși o cunoști, tinzi s-o ascunzi, ușor timorat când te privești în oglindă.

E slabă și permeabilă… Tu, încercând s-o cunoști, ți-ai dat seama că e o bucată de lut cu o formă indecisă și ți-ai lăsat amprentele degetelor pe chipul ei. Deși maleabilă, i-ai ciobit din greșeală marginea privirii. Te vede altfel de atunci și te caută în amintire, ca și cum i-ai fi prezent. E partea mea proastă, pe care o cunosc, fără să pot vreodată s-o alung. Continue reading