Îmi curge prin vene un fior romantic dulceag, cu o ușoară nuanță de cireașă amară, cu urme subtile în papilele gustative pe termen lung. Nu știu să-l justific, nici să-l descriu. E acolo, poate aprins de ideea de vineri, zi de weekend, în care grijile materiale își retrag încet tentaculele până acum strânse și îmi dau voie să respir altfel, întreg, cu geamul deschis și adierea de primăvară în camera albastră…
Mă las purtată de melodii scăldate în sirop, fără a fi siropoase… Muzică dulce, voce subțire și caldă, fără inflexiuni curajoase, fără profunzime în gravitatea chitării electrice. Și îmi place, pentru că nu mă recunosc în teoria de vineri seara, asta cu romantism în umbra imperfectă desenată de becul slab pe mocheta veche.
E o stare pe care nu mi-o asum, dar o las să se întindă în mine, să se încălzească în celulele reci de absență a așteptării fără rezultat. Continue reading
