Privește drept, cu ochii metalic îndreptați înainte. Genele i se deschid și se închid, cu siguranța unui ceas mecanic, la intervale punctate fără greșeală. Iese din rânduri. Nu expansiv, atrăgând atenția prin non-adaptare, ci simplu, elegant, cu un zâmbet subtil, care pare să se regăsească într-o oglindă imaginară, atașată lateral corpului mișcând, garantând perfecțiunea imaginii reflectate.
Înaintează sigur, silențios, într-o postură de-o eleganță personalizată. Partea de sus, feminină, strălucește, ca-ntr-o lumină de faruri unind soarele-n apus, în tentativă de-nserare. Curbura trupului e fină, dezvelind o talie suplă, care însă nu duce cu gândul la un artificiu de fotografie, ci ascunde, în spatele liniei, un conținut consistent, care oferă siguranță privitorului. E o apariție, atât ca mișcare, cât și ca grație și imagine.
Uneori, dimineața, pasul i se accentuează, cu tocul strivind străzile crunte, în drum spre birou. Corpul, metalizând o rochie dreaptă, cu o pensă subtilă pe talia subțire, își poartă finețea în grabă, fără greș, într-un zgomot fin de viteză ascendentă. Privirea e, încă, spre înainte. Rochia, de un gri seducător, conferă grație, fără a fi în totalitate feminină. Din contră, linia dreaptă din jurul gâtului, tăietura fără greș de deasupra genunchiului, e aproape bărbătească. Privirea include și exclude în același timp, împăcând gusturi comune.
O vede trecând, în fiecare zi, când recunoaște din privire drumul spre undeva-ul ei, într-o alunecare sigură. E frumoasă, nu numai prin imagine, ci și prin căutătura precisă, incoruptibilă, anulând privirile exagerate, judecățile, artificiile de polemici în jurul rochiei ei întotdeauna acaparantă, metalizată. 
Până să-și așeze ochelarii pe ochi, de obicei, dispare. O vede trecând, în ceață, lăsând în urmă imaginea unei eleganțe fine, imuabile. Astăzi, Dan își așează ochelarii în dreptul sprâncenelor cu 10 minute înainte de impactul vizual. O vede de departe, purtându-și, în viteză, corpul metalic. Acum e aproape! O privește în faruri și-i surâde.
Un vis auto pe patru roți, cu eleganță feminin îmbrăcată-n gust comun, Toyota Corolla e, în lumina lentilelor corectând priviri redundante, o realitate îmbrăcată în senzație. Ca o femeie suplă, care conturează fin o rochie-n tăietură dreaptă, cu tocul cui subtilizînd drumuri banale, Toyota Corolla se simte sigură pe propria imagine. Frumoasa cu un scop precis își poartă oamenii, dându-le eleganță. Pentru că nicio mașină cu gust nu e purtată sau condusă, Toyota Corolla a învățat să conducă ea oamenii, prin personalitate.
Ne întâlnim la concursul Superblog 2013, cu mai multe cuvinte. Vă așteptăm să ne citiți și să ne scrieți.
