1. Din pas în pas, din rimă-n rimă,
Cobor spre tine și te pierd,
Îți las din suflet și… te iert
„De” mine-n brațe, fără stimă…
2. Din mâna ta mâinile mele,
Din ochii tăi privirea mea
Uitată peste fruntea ta,
Își lasă dorul să se spele…
3. Și dinadins obrazul tău
Își prinde pielea-n mângâiere;
Visăm fixați într-o părere
Și-n zâmbet te găsesc al meu…
4. Îți joc din păr fire rebele
Și te alint copil din stare
Te caut în îmbrățișare
Furat din zborurile mele…
5. Dar, pas cu pas, plec mai departe,
Căci tu refuzi, al meu, să urci
Te iert că-n tine… mă alungi
Și te aștept…în „altă” carte…
slabutza 🙂
Mersi:)
pt ca imi multumesti? incearca sa dai tot din tine…se vede ca este scrisa pe genunchi
Este scrisa repede, dar nu chiar pe genunchi. Imi place sa scriu simplu si stiu ca nu sunt pe placul tuturor. Incerc. Multumesc pentru sinceritate si pentru parere. Seara frumoasa:)
Mie imi place! E frumu! :*
Mersi, Gabi. Intotdeauna o draguta;)
Imi place pentru ca imi place, pentru ca ma prinde stilul tau si imi cade ca o manusa bine asortata, nu pentru ca vreau sa fiu draguta cu tine!
>:d<
Cu atat mai bine pentru mine>:D<
Ce dragut ! Nu stiam ca ai afinitate catre creatie 🙂
😛 Multumesc, Ramonici:D Imi place sa scriu cateodata…
Strofa aceasta îmi place cel mai mult:
“Îți joc din păr fire rebele
Și te alint copil din stare
Te caut în îmbrățișare
Furat din zborurile mele”.
Spor la poezii! Toamna este un anotimp prielnic pentru creaţie: angoasă, melancolie, ploaie, spleen.:)
Baftă multă,
Cati
🙂 E bine sa nu ne pierdem optimismul, chiar daca e toamna. Si sunt atatea motive pentru asta:D
Multumesc mult si te mai astept pe aici!
O să mai trec, cu siguranţă!:)
Esti intotdeauna binevenita:)
Povestea e aceeaşi… doar personajele se schimbă. Iar drumul continuă cu fiecare nou pas…
Drumul trebuie sa continue. Povestea e in mare aceeasi, dar detaliile conteaza mai mult decat suprafata:)