El este M, cum i-a fost scris în frunte şi-n destin. Trăieşte viaţă de “om” alintat: nu i se refuză mâncarea bună pentru că ştie să toarcă frumos în timp ce mănâncă şi nici îmbrăţişările, pentru că sunt pufoase. Îi place aroma de cafea şi îşi cere de fiecare dată locul în braţe când încerci să savurezi liniştit momentul pe colţarul din bucătărie, cu picioarele relaxat întinse până pe perete (unde varul e puţin şters, ce-i drept, dar… nu se uită nimeni).

Când nu-i dai miaună. Se uită verde la tine, cu mustăţile întinse, până îi dai. După ce-şi termină masa de dimineaţă, prânz şi seară în acelaşi timp, uită că i-ai dat şi ritualul începe din nou, pentru că merge.

Când nu ştii să te joci îţi reproşează: ce, mă, tu n-ai fost copil? Te tratează cu spatele şi dă nervos din coadă, pentru că are şi pentru că ştie că e semn de reproş. Îl iei în braţe şi îi trece… că e şi el mic, deşi se apără contra frigului cu vreo 4 kilograme în plus de la ultima întâlnire.

Îi place să stea cerc şi să se întindă. Ştie că e de-a dreptul adorabil când face asta, aşa că o face: nu pentru tine, pentru mâncare.

Priorităţile fiecărei zile: mâncarea, pisicile şi iar mâncarea. Iar tu eşti pe locul 3, dacă eşti cuminte şi îi dai…

Prieten din copilărie îi este Petrică, frumos cadou de vecin cumsecade, ghem de energie şi bună dispoziţie. Concurent al lui M în blană şi drăgălăşenie, ştie că e frumos dar nu-i plac deloc codiţele în vârful capului, deşi noi credem că-i stă tare bine când nu-i vine păru-n ochi.

Ca un cosaş care cântă fără pauze, etalându-şi talentul de vară bine cunoscut (pentru că trebuie să ştiţi că de fapt cosaşul e cel care cântă în mod continuu şi fără motiv (“stridulaţie indiferentă”) şi nu greierele, care nu face serenade decât în perioada de înmulţire), Petrică îşi respectă vocea şi nu uită niciodată de vocalizele matinale, de prânz, de seară şi nocturne. Latră la oameni (de obicei de bucurie), la alţi câini, pentru că darul trebuie împărţit cu confraţii, şi la M, pentru că îi este prieten şi are chef de joacă.

Mănâncă mult: e cerşetor şi e simpatic şi nu poţi să nu-i dai când cere. Dar… are corp de căţel dus la sală: nu uită să-şi facă runda de alergat prin grădinile altora zilnic; mereu în căutare de ceva nou şi de informaţie, explorează cu zel curţi şi posibilităţi de prietenii pe termen lung cu “domnişoarele” căţeluşe.

Spre deosebire de M, tu îi eşti prioritatea. Nu te-ar da nici pe joacă, nici pe bani, că oricum nu poate decât să-i ronţăie. Mâncarea îţi poate fi concurent pe locul 1, dacă e bine aleasă, deşi Petrică nu e pretenţios, pentru că te iubeşte.

Frumoşi şi veseli, fără griji în lume, ei sunt alte două motive pentru care Suceava e acasă şi dorul e profund. Şi nu-mi doresc azi decât un M imobilizându-mi mâna stângă când îmi beau cafeaua de dimineaţă, şi un Petrică nelăsându-mă să-l mângâi pentru că sare şi latră non-stop de bucurie că mă vede. Naturali, frumoşi, sinceri şi ai mei!

0

0