Nu vine când te aștepți… Are nevoie de timp să-și scuture părul auriu de zăpadă și să-și dezghețe mugurii la soare. Primăvară așteptată cu frigul în vene și în răsuflarea rece din fularul bine strâns în jurul gâtului…

Perfectă, ca o iubire imaginată, care își deghizează victima în desăvârșire, primăvara îți fură căciula verde lipită de părul plin și se lasă alergată, ademenită, atrasă în jocuri de după-amiază, în urme de soare prietenos, pentru ca apoi să renunțe și să adoarmă, obosită de noutate, lăsând în urmă iarna deja comodă în cizmulițele cu blană, în norii cenușii și în tusea seacă de seară.

Flori… se plimbă din mână-n mână, colorând zâmbete în obraji. Își continuă leapșa din „wall în wall”, din „tag în tag”, și își lasă mirosul subtil pe degetele galbene de la polen. „La mulți ani-ul” – companie a ghivecelor cu flori albe și albastre (alegerea mea) sau roșii, roz, galbene și portocolii nu pot fi refuzate, nici pupicii-recunoștință, pentru că primăvara trebuie să semene și să întărească prietenii. Ne ascundem entuziasmul în gesturile largi copilărești și în aprecieri intenționat peltice…

Mărțișoarele își caută acul înțepat în piele sau piunezele colorate de etalat pe peretele biroului. Mișcări generale de re-design a pătratului de locuit…

E veselie în muzică. „Primăvara începe cu tine” își surpinde redundant refrenul optimist din „share în share” și melancolia absenței în ascultare întreruptă, meditativă… Tudor Gheorghe alungă umbrele și adună sentiment cu sentiment într-un optimism nebun cu verde crud și începuturi.

Și pentru că nu mă vezi și nu mă auzi, chiar dacă, pretențios, nici nu m-arăt, nici nu-ți vorbesc, te colorez în început și-ți atașez un soare, ca să mă simți chiar și atunci când mă ascund; pentru că, dintotdeauna, ți-am promis ție primul pas și te-am pictat subtil în primăvară… a mea!

Tudor Gheorghe – Primăvara Mea

0

0