Îmi fac intrarea obișnuită pe hol: foșnet de pungă plină gâtuită în perete, miros de portocale crude și tropăit de picioare stângace încercând să se elibereze de strâmtoarea pantofilor de primăvară fără ajutorul mâinilor. Un cap de copil se ivește vesel de după ușa luminată subtil din bucătărie. Nu aud întrebarea, dar o deduc din răspuns („Cine e?”)… Pauză ironică și privire cu subînțeles: „Prietenul tău”. Râsete… Trimfătoare, fața mea deloc bărbătoasă, în afara colțurilor pătrățoase ale figurii, intuite de cleștișorii mici din păr așezați aproape aleatoriu în vârful capului, omoară crunt orice speranță a eventualei prezențe masculine: „Eu sunt”. Dezamăgire veselă…

Miroase superb, tăind adânc în stomac a foame… Miroase a ceapă călită și a borș, a varză crudă și a legume, amestec de gusturi pe care mi le imaginez fără să vreau toate odată. Îmi lepăd geaca pe hol, cu viteza fulgerului, și mă proptesc fără voie cu polonicul în mână în spatele bucătăresei și a oalei încinse. „Pot?”… Ironic: „Nu”. Îmi umplu ochi castronul cu ciorbă de fasole aburindă și nu uit să-mi sfărm în tăieturi de cuțit (pentru că pumnul nu mă ajută în proces) o ceapă crudă proaspătă cu miros ascuțit.

Mă dedic intenției plenar, împărțind jumătatea de masă cu domnișoara toată un zâmbet în poveste și ne înfulecăm din foame puțin câte puțin, cu accent pe „Ce-ai făcut azi?” și „Ce facem mâine?”, deși știm deja… Scaunul se balansează lent în proces iar șosetele își plimbă libertatea pe mocheta albastră. Mesele sunt pline de urme gătite: o fărâmă de pâine aici, o fâșie de varză mai încolo, o pojghiță subțire de ceapă lângă castronul deja pe jumătate gol, iar veselia le adună grămadă cu chef de vorbă și vegetat a lene în jurul farfuriei, ca după o cină bogată.

Cuvintele curg, ceapa își cere lacrimile, căldura prăjește fețele și părul îngropat în miros de bulion încins, lunea își uită menirea tristă de început de săptămână în fața biroului albastru iar veselia își invocă drepturile prieteniei… una care întinde primăvară în inimi și înflorește bucurie în paragini de suflet. Pentru că „ele” știu să fie câteodată primăvara mea…

Hark The Herons: Bend, Break

0

0