Seară.
Se-alintă arome de iarnă
‘n cămară.
Se-agită socata-n pahare
Și-o față iubită de mamă
Își prinde baticul sub barbă
Zâmbind.
Căldură.
Se bucură mâinile-n trudă
De viață.
Un aer zdrobind portocale
Ne vindecă gustul de posturi
Și tulbură gându-n aromă,
Trăind.
Culoare.
Se-ntinde-o iubire de globuri
Pe creangă.
De țepi ascuțiți de firescuri
Se prind îndulcite întâmplări
Și-și caută-n verde lumină,
Mărunt.
Ființă.
Își jură iubirea-nceputul,
Din ochi.
Pe-o mână se strânge o mână
Își caută-n dor conținutul
Și-și vindecă suflul de stare,
Simțind.
Minune.
În iesle se naște eternul,
Uman.
Din inimi se-aprinde-un colind
Scobit personal printre buze.
Se vindecă drumul de pași
Iubirea de umbră
Și anii de timp,
Iubind.
Chiar şi citind, ori de câte ori timpul ne permite, blogurile ce ne sunt dragi şi apropiate sufletelor noastre, nu poţi niciodată să ştii ce anume şi-a aşternut pe foaia cu dorinţe pentru 2013 cel/cea care se află “în spatele” cuvintelor frumoase şi a gândurilor bune împărtăşite. De aceea pare o misiune practic imposibilă să „personalizezi” un mesaj de sărbători, să cauţi să exprimi în cuvinte potrivite wish-list-ului fiecăruia ceea ce anume doreşti să transmiţi pentru noul an. Iar de mesaje „tip” ce tind a „păcătui” prin a transmite urări seci, comune, lipsite parcă de suflet şi căldură, n-am vrea să „abuzăm” pentru că am dori să simţiţi căldura şi gândurile bune pe care încercăm să le transmitem.
Aşa că o să spunem simplu : sărbători cu bine şi un an mai bun ! Şi multă, multă sănătate !
Mesaj bine personalizat:) Transmite mult!
Multumesc, dragii mei! Un an mai frumos, mai bun, mai vesel!
CRACIUN FERICIT alaturi de cei dragi si un AN NOU plin de bucurii, sanatate si vise implinite! La Multi Ani!
Multumesc mult! Craciun frumos!
Din nou m-ai uimit cu talentul tau. Nu o sa ma opresc niciodata din a-ti multumi pentru cuvintele frumoase, ce doar tu le stii ordinea pentru a ne incanta. Craciun fericit tie si familiei
Multumesc! Ma incurajeaza mult gandul tau bun! Craciun fericit si tie, alaturi de cei dragi!