Dă-mi mai puțin! Am primăvară pe degete și miros de ploaie veștedă în păr. Am copilărie în zâmbet și lacrimă de drag în ochii blocați în priviri scurte și dese. Am buzele seci de prea mult cântec și gustul strivit de cocos pe ceașcă. Am bucurie în suflet până la prea plin.

Dă-mi mai puțin! Am picioarele grele de pașii uzi și lentila albastră stoarsă din ceruri înnodând emoții divine. Am oameni la braț, unul și unul, împărțind frumusețe în fraze trăite mai mult decât pe o hârtie putrezind pe noptieră.

Dă-mi mai puțin! Am sufletul mic, și nu încape, Doamne, atâta iubire, într-un copil crescând prea repede oameni adunați de-o întâmplare într-o cameră strâmtă. Dă-mi mai puțin. Mai lasă și pe mâine…

0

0