Dacă nu știi să te uiți în oglindă, o privești pe furiș când își aranjează zâmbetul pe buze. E naturală, ca o portocală desfăcută-n două, cu miros de primăvară coaptă. Știe să zâmbească și cu ochii, în riduri fine pe marginea firească a anilor trecuți. Când vorbește, îți amintește de tine și de pătura roz împărțită-n două pe iarbă, cu florile rupte aranjate frumos pe colțul nefolosit, la soare. Continue reading →

0

0