Am timp să spun.
Cuvintele mă povestesc
La nesfârșit:
Nesfârșitul tău care
Nu știe să trăiască
Fără să moară;
Nesfârșitul meu care
Nu știe să moară
Fără să trăiască.
Continue reading
Am timp
6 Replies
Tag Archives: ratiune
Început
Mi-am filtrat substanța. Am trecut-o printr-un strat subțire de trăiri indecise și gânduri confuze și am vărsat-o la loc în mine. Am simțit un zbucium necunoscut, ca atunci când guști pentru prima dată ceva amar, când te aștepți să fie dulce.
M-am încărcat cu umbre ciudate, unele lungi și subțiri, ca atunci când lumina se joacă în pereți iarna, când e lumina stinsă, și desenează crengi în non-culoare pe varul șters, în povești. 
În locurile încă neocupate s-au instalat strâmt picuri de speranță albă, dulci, cu aromă de cocos stins în lapte. Mi-a venit să râd, fără motiv, și să-mi îngrop rămășițele într-un bagaj imaginat pe-o bicicletă, să-mi așez sandalele aurii în picioare și rochia albastră pe bronz și să plec…> Continue reading
Un vis în minus
Am încercat să urc, tiptil, cu vârful degetelor încordate la fiecare mișcare, cu umbra ascunsă și bătăile dese ale inimii încremenite de teama mea că o să mă auzi, o să mă vezi și o să pleci. Ți-am admirat întregul plin și aprins, suficient sieși, orgolios și solitar, fără nevoie de mai mult decât propria stare, a visului prea cizelat, perfecționat până la neputință, de nepătruns. Te urmăream veselă până acum, îți admiram perfecțiunea și mi-era teamă să te privesc mai îndeaproape, teamă să nu te descopăr ciobit pe o parte, perforat de o idee mai curajoasă a cuiva care a urcat mai repede, uman.
Te-am privit mult, atât cât să-ți cunosc întregul de departe, frumos, calm, acolo mereu, înălțat, niciodată suficient de aproape cât să mă molipsesc de frumusețea pe care ți-o imaginam sau să devin conștientă de ceea ce de fapt era „neputința” ta de a da rod propriei tale idei de perfecțiune, nu în alții, pentru că n-ai fi vrut… 
Continue reading