Am avut o zi plină. Mi-am pus gândurile comune la presat. Erau vechi și ponosite, cu aromă de etichetă proastă și preconcepție. Apoi, am învățat să respir din golul gândurilor plecate. Era o senzație nouă, cu gust de stafidă aromată și de aer curat, rece.

Înțeleg, de ceva timp, că lucrurile frumoase care ți se întâmplă nu pot fi puse pe hârtie cu același entuziasm pe care îl simți atunci când le trăiești. Le scrii precipitat, vrând să redai fidel frumusețea secundelor, să le împarți. Rămân însă privirile calde, frumusețea gesturilor pline, bucuria de a întâlni oameni care au făcut mai mult decât să-și schimbe viața în bine: au schimbat-o pe a celorlalți prin propriul exemplu.

Fericirea e molipsitoare! Explodează în aer râset plin, sănătos, adună frumuseți copleșitoare prin atotprezență, frumuseți de atâtea ori neglijate în drumul comun, ignorând simplitatea binelui, în favoarea unui scop stabilit și urmat fără pauze, dependent.

Doi copii se țin de mână. Ea e mai mare, el e mai mic. Împreună sunt o celulă protejată, un sentiment exacerbat de simplitate și bucurie de a fi acolo, unul pentru celălalt: sora mai mare, ținând între degete mâna mai mică a fratelui său. Bucuria de a nu fi orbi în fața frumuseții vădite, trăirea pură a unui moment simplu, atotprezent, sunt mai mult decât revelatoare; ne învață să fim liberi de constrângeri, să învățăm că fericirea nu e un conținut ascuns pe un pediestal prea înalt pentru muritorii de rând, ci e vizibilă în simplitate, a lucrurilor și a momentelor încă nealterate de contexte sociale și socializante, de amprente și de etichetă.

Oamenii cântă. Cu ochii închiși, cu mâinile cuprinzătoare, până uită de unde au început – în tremurul unor mâini transpirând emoție și nesiguranță. Oamenii dansează. Dintr-o agitație balansantă timid, picioarele ajung să-și urmeze rimtul natural al poftei de viață. Oamenii scriu. Își aștern pe hârtie gândurile nespuse, imaginația explozivă, cuvinte atacând suflete cu puterea unei lovituri mortale. Oamenii sunt sinceri, uitând de diplomația coafată social, pe categorii de suportabilitate. Oamenii sunt buni prin esența lor. Ceea ce îi îndepărtează de bine sunt condițiile pe care și le atașează sinelui, în drumul spre succes: un succes pe care și-l doresc social, vizibil, strălucind în lumina unor reflectoare care, cu fiecare apariție pe scenă, orbesc mai mult relaționarea cu ceilalți oameni, empatia, dorința de a împărtăși bucuria altor suflete care încearcă.

Azi mi-am amintit că fericirea e exact acea stare pe care o trăiești atunci când ești mic și te scalzi în râul cu păcură de pe imaș cu prietenii, după care mănânci 2 felii de pepene refuzat, cerșit din piață, și-ți târâi picioarele greoaie acasă, în șlapii cu plasticul tocit pe partea dreaptă. E momentul în care ți-ai hrănit sufletul altfel decât adunând lucruri de așezat pe raft, în expoziție: momentul în care îi mulțumești lui Dumnezeu că trăiești și că încă mai știi să calculezi iubirile din palmă în loc de monede.

Fericirea e frumosul conștient. Iar frumosul e prezent pretutindeni…

Așa ne povestesc alți oameni frumoși la Conferința despre fericire, primul eveniment de acest gen din Sud-Estul Europei.

0

0