Nu mai ai
Ochii albaștri,
Căci mor în tine
Privirile mele…
Umbra ți-e ștearsă
De prea multă distanță.
Și
Ai praf pe obraji:
S-au molipsit de suflet
Și de suprafețe.
Ți-e mâna rece
Când scrii,
Ca ceața sărată
Dintre două drumuri
Necunoscute.
Ai pașii grei
Și-mi pare rău
Că ți-au murit ochii
Albaștri
În ochii mei…
Of, ochii astia… 🙂
Albastri?:)
Tu stii… nu eu 🙂
Da… eu stiu! Credeam ca stii si tu, de alti ochi:)
De ceață sărată încă n-am avut parte. Am experimentat însă una dulce, de trandafir 🙂
Ce frumos! Ceata asa sa tot fie:)