M-am născut dintr-un gând la unison, în Pătrăuții Sucevei. Crescând și târându-mi sufletul pe două picioare împiedicate, m-am jucat întotdeauna cu literele, iubindu-le și protejându-le în sensuri doar de mine știute. „Vorbeai în legea ta și numai tu te înțelegeai”, spunea mama după 20 de ani despre copilul cu mintea aiurea și părul în ochi. Scriam grăbit, cu forma literelor îndoite pe linii, fără regulă, la cinci ani, într-o invidie profundă față de frații mei, care își păstrau comoara cariocilor în spatele privirii răutăcioase de școlari timpurii. Și mi-am primit răsplata primelor litere pronunțate strident, din cartea cu animale pe copertă: cutia cu carioci.

Mi-am intrat, treptat, în drepturile șefiei, în primii ani de școală; drepturi cu merit pentru foaia de ziar pe care am parcurs-o în prima oră, deși fără grădiniță la activ. Îndrăgostită de culori, mi-am asortat adidașii fosforescenți cu florile coroniței pe care nu uitam să o port până acasă în ziua premierii. Creșteam. În fața mea răsăreau cuvinte necunoscute, transcrise caligrafic în vocabular, cu definiția standard pe partea dreaptă. Am început să mă joc, scrijelind rime pe hârtie, pe care să le strecor în mâna celei mai bune prietene când nimeni nu era atent.

Din prima bancă, liceul a supraviețuit poveștii mele despre viață, într-o filologie saturată de cuvinte și de sensuri, atât de bine nuanțate de draga mea profesoară de română, o femeie cu ochii blânzi și zâmbetul sincer, care m-a învățat să citesc frumos: cu creionul în mână.

După patru ani în care am scobit sensuri în cuvinte, am descoperit din nou Literele, la Universitatea din București. Cu mapa în mână și ochiul atent, am învățat despre comunicare, comunicând, într-o redundanță deloc întâmplătoare. Dublată de strategii și campanii, comunicarea și-a cerut completarea relațiilor publice, într-un exercițiu social continuu de a crea imagine, de a transmite informație în două sensuri, de a înfrumuseța domeniul printr-un efort gândit pentru oameni și despre oameni. În paralel, mi-am dublat strategia universitară cu multă poezie și proză, saturându-mi iubirea cuvintelor în blogging, o provocare pe care încă o onorez, și lectură continuă.

Drumul meu în literatură își caută rădăcini, ca orice început. Cuvintele îmi sunt rețetă și mod de viață. Deși limitate ca număr, în combinație își cer dreptul la infinitatea interpretării, și se joacă. Îmi rămâne doar să le traduc, prin ochii mei, într-o poveste.

0

0