Să privesc floarea
Pe dinăuntru.
Cred că miroase
Mai frumos,
La rădăcina petalelor,
Urcând în polen.
Cred că se vede
Mai aprinsă
Culoarea sevei,
Vindecând priviri,
Lipite de prea mult
Timp
De suprafețe.
Cred că se simte
Mai bine,
Sub degete,
Adevărul tulpinei reci,
Crescând spre buze,
Cu ochii închiși
De supriză.
Să simt iubirea
Pe dinăuntru.
Cred că se trăiește
Mai simplu
De la mijloc
Spre margini,
Mai sincer.
De fiecare dată când
Adevărul
E prea puternic,
Pot să mă retrag,
Câte puțin,
Spre limite,
Unde culorile,
Gândurile,
Sentimentele
Nu dor,
Nu ating,
Nu irită,
De prea multă
Consistență.
Iar,
Când culorile se șterg,
De suprafețe
Și distanță,
Să-mi reîntorc iubirea
Pe față,
În mijlocul
Adevărurilor simple,
Puternice.
