Iartă-mă
Că nu sunt ploaie
Să spăl suflete
De neputință,
Să curg
Și să adun
În drum spre
Ochii tăi,
Toată puterea
Cerului.

Iartă-mă
Că nu sunt aer
Să mă respiri
Când iubesc,
Să mă trăiești
Dimineața
Când deschizi
Fereastra
Spre o nouă
Zi.

Iartă-mă
Că nu sunt zâmbet
Să mă așez
Pe buzele tale,
Să mă simți
Pe obraji
Și-ntr-un pahar
De vin
Împărțit
La doi.

Iartă-mă
Că nu sunt rugăciune
Să chem lumina
În sufletul tău,
Să vezi binele
În praful din suflet
Și să împarți
Timpul
În frumos
Pentru noi.

Iartă-mă
Că nu sunt aripă
Să te învăț
Să te ridici
De sub povară,
Să-ți aprinzi ochii
De sus
În mai sus,
Pentru totdeauna.

Iartă-mă
Că sunt doar un om:
Cu cicatrici,
Cu rădăcini,
Cu riduri.
Dar,
Din tot ceea ce
Nu sunt,
Îți dăruiesc:
Și ploile,
Și aerul,
Și zâmbetul,
Și ruga,
Și aripile pe care
Încă învăț
Să le deschid.

Pentru că
Iubirea
Nu e despre a fi
Ci despre a deveni
Împreună.

0

0