Din an în an, România mai îmbătrâneşte un pic. Abia îşi mai aminteşte de tot ce era odată: case acoperite cu paie, oameni cu mâinile crăpate de vânt, ciobani suflându-şi plămânii în cântece de fluier, miros de fân şi de viaţă simplă.

Iradiată şi subţiată de valori, România îşi ia haine în top cu ultima modă şi cântă melodii cu un singur vers, repetat la nesfârşit ca să nu fie cumva uitat…Inflexiunile vocii i s-au schimbat pe ritm de manea iar limbajul e puternic afectat de amnezie: din scris, literele cuvintelor lipsesc, prescurtările sunt în vogă, iar sensul se pierde, agramat, în vorbe despre nimic, dar spuse oricum greşit… pentru că nu mai contează.

România suntem noi: oamenii care uită să deschidă fereastra acoperită cu perdea cu flori ca să respire aer adevărat şi deschide numai ferestre virtuale. România mea nu era aşa odată; era obişnuită să invite la plimbare, la îmbrăţişări şi la deconectare. Dar acum a ales calea mai uşoară: fără miros de carte veche, fără ţinere de mână, fără îmbrăţişare. Pentru că ce e mai uşor pare astăzi de valoare…

În vârtejul României noi, am uitat cum e să mă doară degetele îndoite de greutatea stiloului cadou de la tata şi cum să folosesc un pic cu miros de clor pe cuvintele scrise greşit din grabă. Tastele mi-au devenit prietene bune, comode, în tandem cu lipsa mea de timp pentru ceea ce ar trebui să conteze..

România şi-a pierdut istoria; a şters-o odată cu primul impuls de a lăsa manualul cu chipul lui Ştefan impregnat pe copertă în favoarea sit-comului care oricum ar fi putut aştepta pănă cele 5 pagini ar fi fost citite.

Nu, nu mă revolt! Virtualul, cu tot ce înseamnă filme, site-uri de socializare, noutate, face parte din noi la fel cum imaginaţia ne poartă gândul întotdeauna spre lucruri ieşite din comun dar, poate, odată posibile. Însă România noastră nu poate fi virtuală în esenţă, decojită de trecut şi proiectată într-un prezent fără simţuri.

Cu toată superficialitatea tastelor şi a ideii de a scrie despre real într-o lume oricum în sine virtuală:

La mulţi ani, Românie uitată!

0

0