Sunt un om optimist… pentru că așa zice lumea… Dacă nu ies o zi de sub pătură, prea plăcută atingerii și simțului meu olfactiv încântat de balsamuri, se aude că aș fi obosită. „Nu e ea așa, e doar frântă!…

Sunt un om optimist. Tot îmi repetă lumea că aș fi sursă de energie pozitivă… că râd până enervez și știu să spun „chestii” (cuvânt preferat pentru că îți dă libertatea de a-ți imagina orice) ironic, fără să lezez. Pentru că cică aș uita repede de negrul de sub unghii și m-aș concentra mereu pe oja albastră, veselă, de la suprafață… atât cât a rămas ea necojită încă.

Sunt un om optimist. Aveam azi chef să stau, să stau până mă deprim că pierd o zi din viață fără motiv. Să aștept o revelație ca o palmă peste ceafă, care să mă certe pentru ce, deodată, n-aveam chef să fac, nici să fiu. Dar m-a bătut soarele prin geam, sistematic, până am renunțat: la idei, la meditații, la deprimarea semi-plănuită de… am, da n-am și nu știu ce să fac să am, la care se adaugă n-am, da’ vreau să mi se dea, fără să lupt… Comoditate puerilă, că tot nu știu să cresc mare.

Sunt un om optimist… Câteodată cad aiurea. Mă împiedic de cablul din cameră, așa… inutil, pentru că oricum îi știu toată lungimea întinsă perfid peste mochetă și ar trebui să-i cunosc hopurile. Cad urât de tot, cât să mă uit în mocirlă ore… Dar nu uit să renasc la primul zâmbet…

Sunt un om optimist. Mă repetă lumea: îmi dă nuanțe vesele pe margini până se molipsesc și conținuturile. Când ziua se arată neagră de dimineață, mă regăsesc pe un cearșaf cu ochii-n soare, ronțăind biscuiți cu ciocolată și mere, topindu-mi tălpile goale în căldură, agățată de-o minge și câțiva oameni cu roșu în obraji, înotându-mi ultimele forțe într-un bazin albastru.

Sunt un om optimist. Așa zice lumea… Și cine sunt eu să mă împotrivesc?

http://www.youtube.com/watch?v=1pUbraoCBiA

0

0