Azi am lăsat muzica să mă trăiască… Mi-am deschis sufletul de dimineață… Profitoare, ploaia și-a făcut loc în ascunsul uscat și nepalpabil al suflului meu până m-a inundat. Și n-am știut să mă usuc altfel decât prin muzică. Pentru că, atunci când nu știu să mă trăiesc, mă adoptă muzica: încântând, iubind, dezgolind, umbrind și regăsind…
Continue reading
Nu contează… Că pașii dor și se clatină, că ochii se forțează să-și țină pleoapele deschise, deși cântă a somn când genele ating obrajii, că scaunele sunt înalte și au gheba lipita de spătar, că nu e lapte în cafea și e prea mult în cappucino. În mână o chitară iar în suflet melodie, una care vorbește pe limba mea și-mi caută fiorii pe lungul mâinilor până în vârful degetelor.
Sunt simpli, de parcă n-ar ști că au talent, cât pentru 10 la un loc, talent să încânte suflete fără să exagereze. Totul mișcă a muzică: scaunele de lemn, pictate cu chei sol și inimioare, pereții cu portative, paharul de plastic legânându-se pe acorduri, zâmbetele largi de pe fețele care țin ritmul în părul mișcat lent, a baladă, sau exagerat, cum îi place băiatului cu cămașă-n dungi și ochelari, care-și încâlcește degetele în plete la fiecare două mișcări ale capului, teatral, neuitând să strige, atunci când observă cine trebuie: „Ăsta-i spiritul!”. Continue reading
Concert. Costume și culori, amestecate strident, voci cu volum diferit mixate aproape armonios, orchestră cu acorduri vesele și sentimente uitate pe linia primăverii. Picioare obosite susțin corpuri inegal și pe rând iar capetele se leagănă în ritm de vioară ascuțită și gravă, frumos.
Flori. Încântă prin gest și prin motiv. Și e bine și cald în suflet, deși miroase a nostalgie…
Continue reading
Unele zile încep prost, pentru că plouă în tine mai mult decât afară, fără motiv sau cu motive indecise, pentru că oamenii parcă nu mai știu să fie oameni cum îi vrei, ci doar sunt, pentru că nu mai ai loc în suflet pentru dezamăgire și nu mai accepți…
Continue reading
