Fiecare zi
Mi-o scriu
În mine.
Uneori,
Dimineața,
Are gust a cenușă.
Alteori,
Surâde a începuturi.
Dar,
De cele mai multe ori,
Arde ca o flacără:
Fără să topească,
Fără să strice.
Doar arde.
Și știu că,
În fiecare zi,
În care-mi amintesc,
Vie,
Că iubesc
Mai mult ca ieri,
Cresc.
Și nu mai contează
Nici căderea,
Nici neputința,
Nici popasul.
Doar ochii tăi
Pe care încerc să-i deschid
Spre înainte.
Restul
Vine mergând.
https://www.youtube.comjess
M-am împiedicat de un cuvânt
Pe scări.
Avea literele rănite,
Încovoiate de vânt
Și reci. Continue reading
Mi s-au umplut celulele de liniște. Mi-am făcut plinul într-o vorbă bună spusă nu când am cerut-o, dar la timp… Am închis ochii în confesiune și am vorbit, mult, cum știu eu că e nevoie câteodată…
Mi-am golit gândurile de surplus și sufletul de umbre. Nici nu știu cum… Ușor. Ca atunci când îți pleci capul într-o parte ca să-ți iasă apa intrusă din ureche și râzi. Și mi-am pulverizat un strat proaspăt de speranță în cavitatea inimii, strivind rațiunea preț de o seară. Pentru că mă învăța să disec, mult, în căsuțe aliniate și înghesuială de cuvinte. Fără folos…
Mi-am pus sonerie la ușa sufletului. Au sunat îmbrățișările. S-au înghesuit, neașteptat, la rând, și mi-au umplut holul casei cu pași calzi, lăsând urme în iubirea neatinsă. Pentru că o părăsisem în deznădejde. Și totuși, s-a întors, caldă, cum o știam dar refuzam să o simt, în fiecare vorbă, în fiecare gest de „la nevoie se cunoaște”. Cu drag…
Continue reading
