Ai ochi de ciocolată,
Obraz de ciocolată,
Buze de-alune
De pădure.
Sprâncenele-s de zahăr
Brun, ca ochii mei,
Când râd,
Iar genele-s pline
De ciocolată rasă,
Întinsă,
Ca visele mele
Când zboară,
Răsfirate. Continue reading
Oameni. Îți zâmbesc adolescentin când îi privești insistent și te invită amabil să iei loc. Îți dau prioritate pe stradă, când copilăria își ia avânt în viteză. Civilizați și deschiși…, chiar dacă englezii și-au găsit de mult timp locul în rândul stereotipurilor răcelii și distanței comode.
Locuri. Se dezvăluie cald pe fiecare stradă, în fiecare tentativă de explorare, niciodată neglijată. De la parcul proptit lângă gară, înghesuit de veverițe prietenoase adorabile, până la Clifford’s Tower, totul degajă frumusețe și originalitate. Culori îmbinate niciodată inestetic, idei adunate în inițiative deloc neglijabile, frumos în fiecare pas dureros spre seară, dar atât de râvnit în curiozitate.
York’s Minister e o revelație. Piatră curbată în stil gotic, vitralii luminoase, curate în culoare, complicate în detalii, măreție cultivată în 200 de ani de muncă și așteptare. Celelalte biserici, deși mici în comparație, își cer dreptul unicității prin originalitate și personalizare: St Martin’s Church este o exponentă a păcii, pe care o vociferează prin cuvinte atât de bine alese încât își cer fiorii răspunsului: If you yourself are at peace, then there is at least some peace in the world. St Mary’s Church își etalează cele 1000 de pahare agățate de tavanul scund, o dovadă a artei moderne combinate deloc strident cu tradiția locului de cult.
Amalgam de gusturi și de tradiții, Ciocolateria din York este nu numai un amestec de istorii și nume, ci și un răspuns la veșnica întrebare „aproape” feminină, conform căreia ciocolata ar vindeca rănile cele mai adânci. Învățăm să degustăm cu ochii, cu auzul… cu simțurile toate. Pentru că ciocolata nu este numai o obișnuință, ci și o artă.
Fiecare loc, fiecare umbră încântă ca descoperire, ca sens și ca inițiativă. O zi cu adevărat frumoasă, începută cu o cafea la Baileys și încheiată cu imaginea bătrânului cu voce caldă, chinuind o chitară…
Calm.. O stare de pace indecisă. Fără doleanțe, fără nevoi, fără umbre… Pentru că uneori nu ai nevoie de mai mult ca să te simți împlinit. Puțină liniște sau muzică din care nu înțelegi cuvinte pentru că oricum vorbești, o ciocolată caldă, dublată de o limonadă cu multă mentă, și o persoană la capătul celălalt al mesei (impropriu spus masă, pentru că Shakespeare nu ne-a rezervat locuri decât la mini-bar, sub tabloul care ne ura „modern”: „Enjoy your cocktail”).
Scaunele sunt cam înalte iar caloriferul își întinde norocul dintr-un capăt în celălalt al peretelui galben, cu o căldură sufocantă, care trebuie neapărat stinsă de o băutură, chiar dacă te arde la buzunar… Vorbim și ne pricepem să facem asta, pentru că nu e nevoie de efort, nici de analiză. Ne întrerupem și ne completăm pentru că avem timp iar poveștile au iz de similar. Copilăria ei, copilăria mea… comun și diferit, motiv de cuvinte și de replici.
Continue reading
Au răsărit flori! Și-au întins petalele în frigul de dimineață, strânse tandru de mâini bărbătești în buchete, și-au molipsit parfumul de zambilă din mână-n mână, și-au aliniat frumusețea colorată între degete fine de femeie în metroul suprasaturat al drumului spre casă, și-au îndreptat capetele în paharul cu apă de pe masa caldă din cameră, și-au simțit bucuria în reacție și ridurile expresive din jurul ochilor în semn de surpriză…
Obrajii s-au înroșit de caloriile sufletești cuprinse în săruturi zgomotoase iar vocile și-au simțit propria inflexiune în zâmbet mulțumit de femeie. Mama a răspuns la telefon cu surpriză în glas și tremur în voce… Pentru că fiecare urare e ca și cum ar fi… prima dată.
Prăjiturile îngropate în ciocolată și fructe s-au lăsat ciopârțite de nevoia de calorie și energie într-o zi în care dietele n-aveau putere de convingere oricum iar cantitatea industrială devenea treptat neglijabilă în minte… Continue reading
O seară minunată… Aerul se încinge la etajul 18, chiar dacă fereastra nu arată fidel peisajul Bucureștiului de sus… E ceață. Înăuntru furculițele se mișcă neputincios și stângaci pe albul farfuriei: „căpcăunul cu mustăți” din mijlocul amestecului de paste cu fructe de mare e ținta tuturor râsetelor pentru 5 minute chinuitoare iar veselia continuă în engleză, română și franceză, aleatoriu, pentru că nu mai știm cine cu cine vorbește, cine înțelege și cine nu…
Semănăm. Râdem într-un gând și ne savurăm ceaiul cu fructe sau mentă, berea la pahar sau cocktailul cu fructe, uitând de griji și de atenția neobișnuită a chelnerilor cu costum la dungă, care se plimbă fără țintă în jurul mesei. Ea ne povestește despre Tunisia cu un accent englez-franțuzesc adorabil și cu gesturi largi iar noi dăm din cap chiar și când nu înțelegem, pentru că „așa se face”, pentru ca apoi să râdem că nu știm despre ce se vorbește…
Continue reading
Cald… M își ascute ghearele, abia desprinse din bumbacul pantalonilor mei, zgâriind teatral lemnele adunate pentru foc, iar Havasi își încearcă talentul pe repeat, deși sunetul boxelor e prost și vibrează inestestic. Mesele sunt ocupate: mama și tata calculează și revin, argumentează și reiau, fără sfârșit. De ceva timp nu-i mai aud.
Monopol pe cuptor. Unul fără luptă, alintat, pentru că sunt eu. Mi-e drag. Tata își etalează pixul cu antenă și laser și îl chinuie pe M, care sare după luminițe neputincios, într-un chef de vânătoare forțat, alimentat de râsetele noastre.
Continue reading
