Cap în nori și trei surcele,
Gânduri stoarse, paralele.
Muzică de ambianță,
Lene-ntinsă, toleranță. Continue reading
Bagaj de-o rimă
Leave a reply
Tag Archives: munte
Pârâul rece
Am pus timpul la încărcat înainte să plec. Mă păcăleam zâmbind că, dacă îl uit în priză peste noapte, sigur o să treacă mai greu… Dar m-a păcălit cu minute și ore, așa cum face de obicei când uit să-l calculez în minute și-mi întind zâmbetul la soare, încărcându-mă de aer proaspăt de munte…
Și au trecut două zile într-o oră, cam așa: Continue reading
Moeciu de Jos
Oameni… diverși, frumoși, câteodată răutăcioși, câteodată tandri, cu voce gravă sau subțire, cu veselia în riduri sau cu obraji inflexibili, atât de mulți și atât de diferiți, încât nu știi cum să te saturi de ei, nu știi să le ții pasul… Și totuși o faci, de dragul noutății sau a apropierii în gânduri, de dragul lor!
Seară cu veselie, încheiată frumos, în compania unei persoane dragi. 4 ore de somn. Mă ridic în capul oaselor și îl alung brutal pe moșul Ene care încă îmi vrăjește genele… a somn. Intersectare cu GabiA în drumul spre bucătarie. Cafea și sandvișuri uitate în sadwich maker. Rumene! Carapacea în spate și la drum.
Unirii. Gălăgioși și colorați, își păzesc bagajele proptite în zăpadă și aclamă zgomotos fiecare venire a câte unui întârziat în sfertul academic. Microbuzul cu geamuri „ninse” de praf ne face loc înghesuit printre bagaje și o chitară rătăcită pe scaunul din spate. Norocoasă din fire, nimeresc pe locul roții, ca nu cumva vreo senzație neașteptată în stomac să-mi scape la fiecare curbă de munte.
Continue reading
„Dragobetele sărută fetele”
O seară minunată… Aerul se încinge la etajul 18, chiar dacă fereastra nu arată fidel peisajul Bucureștiului de sus… E ceață. Înăuntru furculițele se mișcă neputincios și stângaci pe albul farfuriei: „căpcăunul cu mustăți” din mijlocul amestecului de paste cu fructe de mare e ținta tuturor râsetelor pentru 5 minute chinuitoare iar veselia continuă în engleză, română și franceză, aleatoriu, pentru că nu mai știm cine cu cine vorbește, cine înțelege și cine nu…
Semănăm. Râdem într-un gând și ne savurăm ceaiul cu fructe sau mentă, berea la pahar sau cocktailul cu fructe, uitând de griji și de atenția neobișnuită a chelnerilor cu costum la dungă, care se plimbă fără țintă în jurul mesei. Ea ne povestește despre Tunisia cu un accent englez-franțuzesc adorabil și cu gesturi largi iar noi dăm din cap chiar și când nu înțelegem, pentru că „așa se face”, pentru ca apoi să râdem că nu știm despre ce se vorbește…
Continue reading
Să mai tot fie oameni…
Sunt oameni pe care îi vezi (trec alene pe lângă biroul tău în drumul spre al lor) și pe care îi saluți din instinct, pentru că așa…trebuie și așa… se cuvine.
Sunt oameni cărora câteodată le zâmbești în loc de salut sau ridici mâna discret când treci în grabă pe lângă ei.
Sunt oameni pe care câteodată îi întrebi ce fac și, după ce îți răspund, îți faci un obicei din a schimba două vorbe zilnic: la intrare și la ieșire din clădire, pentru că… așa e frumos.
Continue reading
Pelerinaj:D
O săptămână de liniște…Așa îmi șoptea un gând de seară, cu somnul pe gene. Dar aveam să aflu cu zâmbetul pe buze că nici măcar liniștea munților nu putea acoperi strigătele copiilor cu chef de viață, a „pramatiilor” care mișunau „subtil” în jurul meu pe cărări de pădure, în încercări de poze spontane și cântecele falsate de pașii prea apăsați, cu efect „respiratoriu” redus la note stâlcite cu pretenții de melodie. Prin urmare… Continue reading